La câteva minute după ce Marin Condescu s-a despărţit de Petre Grigoraş, preşedintele pandurilor a dat o declaraţie vagă. „Orice antrenor liber de contract din Europa poate fi o soluţie pentru noi”, a precizat Condescu. Tot oficialul pandurilor a menţionat faptul că nu se grăbeşte să pună antrenor, pentru că e timp suficient, aşa că are timp să aleagă succesorul lui Grig la tronul pandurilor. Din păcate, la două zile după ce a rămas fără antrenor, Pandurii l-au ratat pe Pep Guardiola, acesta semnând cu Bayern Munchen. A rămas totuşi lista cu posibilii antrenori români ce pot ajunge la Târgu-Jiu. Una lungă şi îmbogăţită aproape zilnic cu alte nume. Dar, cel mai aproape de Pandurii par a fi doi antrenori, Gigi Mulţescu şi Edi Iordănescu, şi se pare că din cei doi se va alege succesorul lui Grigoraş. Nu pot fi neglijate nici restul variantelor.
Lista cea lungă
Marin Condescu nu s-a grăbit prea tare să caute antrenor. Nu a avut timp să negocieze şi să pună pe cineva în fruntea oastei de panduri. Fiind ocupat cu treburile de negociat din minerit şi energie, Condescu nu a avut timp să semneze şi rezilierea contractului fostului principal, Petre Grigoraş. Astfel, totul a bătut pasul pe loc. Dar, în cel mai scurt timp, se va găsi soluţia şi pentru banca pandurilor. Astfel, în presă s-au vehiculat mai multe nume de antrenori care ar urma să vină la Pandurii, existând şanse ca fiecare variantă să fie cea corectă. Primii vehiculaţi au fost Ioan Andone şi Gigi Mulţescu. Primul e un antrenor cu ştaif, firmă, aşa că pretenţiile sale contractuale sunt mari, circa 18 mii de euro/lună, adică aproape dublu faţă de Petre Grigoraş. Varianta a intrat rapid în stand-by. A venit rândul lui Mulţescu, acesta fiind mult timp în pole position, fiind susţinut de mai mulţi oameni din cadrul clubului. Dar, sunt şi persoane care nu-l vor pe Mulţescu, susţinând că e un tip conflictua