Mesajul a fost trimis. Multumesc!

70% dintre români estimează o creştere a preţurilor

Publicat in Curierul, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Aproximativ 70% dintre români estimează o creştere a preţurilor în acest an, iar 83% cred că în 2012 preţurile au fost mai ridicate în comparaţie cu anul anterior, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare a pieţei GfK. "Referitor la inflaţia pe anul trecut, un procent record de români cred că preţurile au fost mai ridicate în comparaţie cu anul anterior - 83%, faţă de 72% în ultima lună a anului 2011", arată GfK. Rata inflaţiei a fost, în decembrie, de 4,95% faţă de decembrie 2011, în afara intervalului ţintit de BNR, iar rata medie pe 12 luni (ianuarie-decembrie 2012), faţă de precedentele 12 luni a fost de 3,33%.

Potrivit studiului GfK, peste jumătate dintre români susţin că situaţia financiară a familiei lor este mai dificilă decât în urmă cu 12 luni, în vreme ce unul din zece locuitori credeau că aceasta este mai bună. Cu toate acestea, gradul de încredere al populaţiei a atins în 2012 cel mai ridicat nivel de la declanşarea crizei până în prezent, românii fiind "sensibili" la promisiunile din campaniile electorale, care i-au făcut mai optimişti. În privinţa perspectivelor financiare, doar 28% cred că acestea se vor înrăutăţi, în comparaţie cu decembrie 2010 când peste jumătate din populaţie avea aceleaşi aşteptări sumbre. Numărul optimiştilor este mai mare cu 6 procente faţă de decembrie 2010 şi 2011, ajungând la 21%.

BNR anticipează menţinerea inflaţiei în afara intervalului ţintit până în martie - aprilie, pentru ca rata să revină în marjă din a doua parte a acestui an. BNR a avut ca obiectiv pentru 2012 încadrarea inflaţiei în intervalul 2-4%, iar pentru acest an şi-a fixat ca ţintă intrarea în banda de variaţie 1,5-3,5%.

Aproximativ 70% dintre români estimează o creştere a preţurilor în acest an, iar 83% cred că în 2012 preţurile au fost mai ridicate în comparaţie cu anul anterior, potrivit unui studiu realizat d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°