Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a anuntat luni, la finalul primei sedinte a Biroului Permanent din acest an, ca au fost luate in dezbatere urgentele legislative, printre care Legea degrevarii instantelor, nu si "chestiunile bugetare", adica cheltuielile senatorilor in actualul mandat.
Daca Legea degrevarii instantelor, discutata si cu ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a fost pusa pe ordinea de zi a primelor sedinte de plen, despre cheltuielile bugetare se va discuta in primele sedinte ale celor doua camere, cel mai probabil marti, 22 ianuarie.
Presedintele Senatului a subliniat faptul ca se vor face "reduceri drastice" de cheltuieli, atat la Senat cat si la Camera, printre primele afectate fiind deplasarile in strainatate ale parlamentarilor.
Astfel, Senatul a respins cheltuielile cu deplasarea unei delegatii parlamentare la Manilla pe tema "combaterii coruptiei" si nici pe cele pentru participarea lui Mircea Geoana la traditionalul "Mic dejun de rugaciune" care are loc, anual, la Washington.
In schimb, Senatul va achita costurile deplasarii lui Gyorgy Frunda la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, in ciuda faptului ca acesta nu mai este senator, ci doar consilierul personal al premierului Victor Ponta.
Crin Antonescu a justificat decizia spunand ca Gyorgy Frunda a reprezentat cu cinste institutia Senatului timp de 20 de ani in acest organism international.
"Mie mi se pare ca este un gest care nici nu propune costuri exorbitante, e un gest de demnitate fata de sine insusi a Senatului, in raport cu senatorii sai cei mai respectabili", a explicat Crin Antonescu.
O alta masura votata vineri de conducerea Senatului se refera la reducerea schemei de personal. De suma pe care o va avea la dispozitie fiecare parlamentar pentru cazare se ocupa secretarii generali si chestor