* este vorba despre o ambulanţă de tip A2, pentru care va plăti 36.000 euro (fără TVA)
Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" a finalizat achiziţia unei ambulanţe de tip A2, în dotarea standard fiind incluse, printre altele, instalaţie fixă de oxigen, baloane de ventilaţie, dispozitiv pentru insuflaţie gură la mască, precum şi suport pentru perfuzie.
Aşa cum se menţionează în anunţul de atribuire publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) la procedură s-a înscris o singură firmă, care a avut o ofertă financiară cu numai 80 de lei (fără TVA) mai mică decât preţul estimat. Mai precis, câştigătoare a fost declarată firma "Romturingia" SRL din Câmpulung Muscel, la preţul de 161.200 lei (fără TVA), adică echivalentul a circa 36.000 euro. Livrarea autospecialei va avea loc în maxim 70 de zile de la efectuarea comenzii de către unitatea spitalicească din Brăila.
Mai trebuie precizat că firma s-a obligat prin contract să livreze piese de schimb, atunci când va fi cazul, în termen de maxim 48 de ore în timpul zilelor lucrătoare şi, de asemenea, va trebui ca pe perioada de garanţie să asigure gratuit reparaţiile, reglajele şi întreţinerea preventivă a echipamentelor medicale şi a maşinii.
* este vorba despre o ambulanţă de tip A2, pentru care va plăti 36.000 euro (fără TVA)
Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" a finalizat achiziţia unei ambulanţe de tip A2, în dotarea standard fiind incluse, printre altele, instalaţie fixă de oxigen, baloane de ventilaţie, dispozitiv pentru insuflaţie gură la mască, precum şi suport pentru perfuzie.
Aşa cum se menţionează în anunţul de atribuire publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) la procedură s-a înscris o singură firmă, care a avut o ofertă financiară cu numai 80 de lei (fără TVA) mai mică decât preţul estimat. Mai precis, câştigătoa