Codul rutier va suferi modificări importante din 19 ianuarie 2013, când noile reglementări din legislaţia rutieră vor intra în vigoare. Vă prezentăm mai jos un top al celor mai importante noi reguli care se vor aplica de sâmbătă în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice.
1) Scuterele pot fi conduse numai cu permis
Potrivit noilor reglementări, aplicabile de la 19 ianuarie 2013, mopedele sunt considerate autovehicule, ceea ce înseamnă că pentru a le conduce este nevoie de permis de conducere. Astfel, pentru a le conduce s-a introdus categoria de permis AM, care poate fi obţinută numai de persoane cu vârsta minimă de 16 ani împliniţi.
2) Permisele de conducere au un nou model
Forma şi conţinutul permisului de conducere vor fi modificate începând din 19 ianuarie 2013, astfel încât documentul să corespundă modelului european. În general, conţinutul permisului este acelaşi, doar modul în care elementele sunt aranjate diferă puţin. În plus faţă de modelul actual, pe noile permise de conducere vor putea să apară informaţii despre problemele medicale ale conducătorului auto: dacă poartă ochelari sau lentile de contact, dacă are aparat auditiv sau proteză pentru unul sau mai multe dintre membre.
3) Examinarea medicală, obligatorie la fiecare reînnoire de permis
Noile reglementări rutiere stabilesc că din 19 ianuarie prelungirea valabilitaţii administrative a permisului de conducere este condiţionată de efectuarea verificării medicale corespunzătoare categoriilor de permis deţinute.
Până acum, la reînnoirea unui permis auto expirat nu se impunea efectuarea examinării medicale.
4) Bicicliştii, sancţionaţi dacă încalca regulile de circulaţie
Noile reguli de circulaţie prevăd că, dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.
În plus, co