O știre prezentată ieri la televiziune a trecut aproape neobservată pentru faptul că suntem de multe ori prea bombardați cu informații de tot felul și nu mai identificăm adevăratele probleme ale societății. Știrea prezenta un grup de circa 100 copii din satele comunei Solești jud. Vaslui, cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani, care sunt nevoiți să parcurgă zilnic 24 (douăzecișipatru) de kilometri pentu a face cursuri la școală. Cei 12 km către școală și restul de 12 parcurși la întoarcere de către copilași se face pe jos și nu are cine să-i ajute așa cum reiese din respectiva știre. Imaginile prezentau situația ca fiind una destul de dificilă și fără o soluție clară iar cei intervievați ridicau din umeri neputiincioși. Părinții copiilor susțineau că nu pot plăti câte 4 lei pe zi unui microbus privat, ca să-i ducă la școală și înapoi iar autovehiculul destinat de către Inspectoratul Școlar Județean pentru transportul școlarilor este defect. Mă întreb câtă nepăsare poate exista în acea comunitate în care copii de toată isprava sunt capabili să parcurgă o distanță atât de mare pentru a învăța, în timp ce părinții lor și cei care reprezintă acea localitate nu vor să facă absolut nimic să le faciliteze accesul la școală. Într-o societate în care abandonul școlar a ajuns la cote alarmante, cei care încă vor să meargă la școală nu beneficiază de nici un ajutor. Aici există în primul rând nepăsarea primarului și a Consiliului Local din acea comună care deși nu au obligația să asigure transportul elevilor puteau convinge membrii consiliului să aloce o sumă mică de bani pe care să o folosescă în acest scop. Fondurile destinate cheltuielilor școlare nu mai revin primăriilor ci direct școlilor iar în acest caz primarii găsesc ușor scuze și unii chiar îi condamnă pe copiii respectivi la suferință. Pe de altă parte părinți cu totul dezinteresați și fără inițiativă ori voință stau c