Se credea despre el că e cel mai mare ciclist al lumii, dar totul era un fals. Lance Armstrong se dopa constant. A recunoscut asta la interviul eveniment acordat celebrei Oprah, în casa lui Texas.
„Ai folosit substanţe interzise?"
„Da".
„Ai luat EPO?"
„Da".
„Ai luat testosteron?"
„Da".
„Ai făcut transfuzii sanguine?"
„Da".
„Crezi că cineva ar fi putut cîştiga 7 Tururi fără dopaj?". "În acea perioadă?”
„Nu".
Au fost primele întrebări, care au primit răspunsurile aşteptate.
Apoi a urmat mărturia: „Întreaga situaţie a fost o mare minciună, pe care am repetat-o la nesfârşit. I-am făcut pe alţii mincinoşi, dar eu ştiam adevărul. Povestea asta a fost perfectă pentru atâta timp. Te vindeci după o boală grea, ai o familie frumoasă, cîştigi 7 Tururi, era o poveste incredibilă, dar era o minciună. Am contribuit la această imagine de perfecţiune, multă lume a făcut-o, dar vina cade pe mine. Fie că e vorba de fani sau de presă, te ia valul, nu mai poţi să ieşi. Acum, toată povestea e toxică. Nu vreau să vorbesc despre alţii. N-am inventat cultura dopajului, dar nici n-am făcut nimic s-o opresc. Îmi pare rău pentru asta, pentru că sportul plăteşte şi din cauza mea. N-am avut acces la ceva neobişnuit, beneficiam de aceleaşi lucruri ca şi toată lumea.
„Vreau să-mi recunosc greşelile”
N-a fost un mecanism de dopaj atît de bun. A fost profesionist, precaut, dar să spui că a fost mai mare decît cel al RFG-ului în anii '80 mi se pare deplasat. Nu vreau să vorbesc despre alţii, vreau doar să-mi recunosc greşelile. Nu ştiam ce face toată lumea, nu pot să spun că toţi se dopau. Nu m-am gîndit la cei care nu se dopau ca nişte fraieri. N-am citit cartea lui Tyler Hamilton. Nu-mi aduc aminte să fi aruncat seringi în cutii de cola, dar nici n-o să neg.
Eu am văzut lucrurile simple. Aveam substanţe bun
