Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Dragnea: Regionalizarea nu va fi făcută pe criterii etnice, ci pe criterii de dezvoltare până la sfârşitul anului

Publicat in Vremea Noua, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Regionalizarea nu va fi făcută pe criterii etnice, ci pe criterii de dezvoltare, economice, obiectivul principal al organizării administrative, respectiv a înfiinţării regiunilor administrative fiind micşorarea decalajelor de dezvoltare, a declarat joi vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării.

“Nu se desfiinţează judeţele, nu se măreşte numărul de personal, nu se măresc cheltuielile publice”, a precizat Dragnea la Antena 3.

El a anunţat că va avea discuţii cu toate partidele politice pe această temă, inclusiv cu UDMR, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi cu specialişti, pentru că acest proiect, care are ca termen sfârşitul anului 2013, este poate cel mai important proiect pentru România de la Revoluţia din decembrie 1989.

“Vor fi discuţii foarte largi. Intenţionez să-mi creez la nivelul ministerului un fel de consiliu consultativ. Poate că este cel mai important proiect după Revoluţie. Vor fi discuţii cu toate partidele politice, inclusiv cu cei din UDMR, cu societatea civilă, cu oameni care au expertiză în domeniu şi vor fi acceptate absolut toate propunerile care sunt bune”, a spus Dragnea.

Vicepremierul a arătat că odată cu alegerile locale viitoare va fi stabilită modalitatea în care va fi ales preşedintele regiunii – direct, indirect.

În opinia acestuia, regionalizarea este necesară în primul rând pentru că ţara noastră poate pierde foarte mulţi bani, dar şi modelul de dezvoltare strategică care se întâmpla în majoritatea ţărilor dezvoltate.

Liviu Dragnea a precizat că de la guvernul central se va lua pachetul de competenţe şi atribuţii care urmează să fie definite în perioada următoare.

“Se vor lua aceste competenţei şi vor fi transferate la regiuni. De asemenea, drumurile naţionale, cu excepţia traseelor europene, vor fi transformate în drumuri regionale şi administrate de regiuni prin atribuirea competenţe

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°