Cum se scrie un roman?

(coordonator: Nicolae Manolescu),

Editura Cartea Românească,

Bucureşti, 2012, 144 pag.

Între 3 şi 6 mai 2012 a avut loc Colocviul romanului românesc (Călimăneşti – Alba Iulia), un proiect al USR, la care au participat 16 scriitori din generaţii diferite, şi anume (în ordine alfabetică): Radu Aldulescu, George Bălăiţă, Gabriel Chifu, Petru Cimpoeşu, Nichita Danilov, Horia Gârbea, Radu Pavel Gheo, Ioan Groşan, Radu Mareş, Marta Petreu, D.R. Popescu, Doina Ruşti, Dan Stanca, un cristian, Alexandru Vlad şi Varujan Vosganian. Textele romancierilor – în care ei îşi deconspiră, în diverse grade, intimitatea scrisului, mergând de la confesiune la „didactica romanului”, vorba lui Alexandru Vlad – au fost publicate, tot anul trecut, într-un volum apărut la Cartea Românească, cu titlul Cum se scrie un roman?.

Departe de a fi un volum teoretic sau măcar didactic, cartea se citeşte mai degrabă cu acea curiozitate de a pătrunde în „atelierul”, în spaţiul de lucru – concret sau mental – al romancierului, o curiozitate de voyeur, în cele din urmă.

Remarcând redusa apetenţă a „marilor scriitori interbelici” pentru a formula idei teoretice legate de scrierea romanului (Dana Dumitriu avusese ideea de a antologa opiniile despre roman ale acelora, dar renunţase din lipsa unui material consistent, profesionist), Nicolae Manolescu îi provoacă, totuşi, pe romancierii de diverse vârste şi generaţii să mai răspundă o dată la întrebarea cu pricina: „Cum se scrie un roman?”. În chip de răspuns propriu la întrebare, criticul neispitit niciodată de ideea scrierii unui roman reia o declaraţie pe care o făcuse într-un eseu din 1985, De ce nu scriu roman: „Acum cred că pot să răspund eu însumi la întrebarea de ce nu scriu roman: fiindcă îmi închipui lumea ca pe o carte, nu, aşa cum şi-o închipuie mulţi romancieri, ca pe o lume”.