Fundașul sârb Novak Martinovici (27 de ani) și-a reziliat astăzi contractul cu Steaua și îi critică dur pe managerul general și pe antrenorul formației „roș-albastre”. Sursa: AGERPRES
„Mihai Stoica este un om fals, un ipocrit! Nimeni de la echipă nu-l suportă. În față îți vorbește frumos, apoi îți înfige cuțitul pe la spate. La el, azi e bine, mâine e rău. Interesul... Unde sunt bani, vin și hoții.
Reghe este un antrenor foarte bun, dar la fel, caracterul lui o să-l vedeți în următoarele zile. Gigi Becali este singurul om corect de la Steaua”, a declarat Martinovici, la Pro TV.
„Ce să zică Martinovici despre Mihai Stoica? El se gândește că MM ne-a influențat pe mine și pe Reghe. Se aștepta ca MM să-l ajute. MM se comportă mult mai bine cu jucătorii de valoare la care Steaua are interes și cu tineri pe care putem să-i promovăm.
Am să vorbesc cu el și am să-i spun lucrurile astea. Asta înseamnă răutate, că nu te comporți echidistant cu toți jucătorii. Nu trebuie să se comporte așa. Nu cred că e adevărat că nu-l suportă pe MM nimeni de la echipă. Dacă nu-l suportau jucătorii, nu ieșeau cu el la masă. E adevărat că sunt 2-3 care nu-l suportă. Eu i-am spus lui MM că nu vreau să fie un manager prieten cu jucătorii, au vreau să am un manager cu autoritate. A înțeles și a întors foaia”, a reacționat Gigi Becali, patronul Stelei, la GSP TV.