O fată în vârstă de 3 ani din Timişoara a fost ajuns la spital, în dimineaţa de vineri, 18 inauarie, după ce, în timp ce se afla la grădiniţă, un calorifer s-a desprins de pe perete şi a căzut peste ea.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea, a precizat pentru mediafax că incidentul s-a produs la o grădiniţă din municipiul Timişoara, în timpul cursurilor, când fetiţa era supravegheată de educatoare. Potrivit acestuia, un calorifer s-a desprins de pe perete şi a căzut peste fată, rănindu-o pe aceasta.
Fetiţa de 3 ani a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul de copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara. Reprezentanţii acestei unităţi medicale au anunţat că este posibil ca fetiţa să aibă o fractură de bazin, iar la ora transmiterii acestei ştiri se află în investigaţii.