* “Este foarte bine, dar nu cred că se face evaziune chiar aşa cum spun guvernanţii, pentru că acum pâinea se vinde la supermarket”, susţine Mihai Afilu, patronul Afiliu Prod Panif SRL
După ce la sfârşitul anului susţineau că majoritatea fabricilor de pâine merg pe pierdere, brutarii buzoieni consideră binevenită măsura reducerii “experimentale” a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la pâine, dar din cu totul alte raţiuni faţă de cele ale guvernanţilor.
În timp ce guvernanţii susţin că aplicarea unei taxe de 9 la sută la pâine este necesară, întrucât în prezent evaziunea fiscală în acest domeniu este de 70 la sută, brutarii sunt de părere că evaziunea este sub 20 la sută, iar reducerea sumelor colectate de către stat în acest domeniu are la bază reducerea consumului. De asemenea, la jumătatea anului trecut, brutarii semnalau faptul că recoltele de grâu situate la jumătate faţă de cele de anul trecut constituiau o piatră de moară pentru investitorii din panificaţie, mulţi dintre patronii din acest domeniu plângându-se că vor avea de ales între păstrarea preţurilor la pâine şi faliment. În aceste condiţii, brutarii cred că reducerea TVA-ului ar mai putea încuraja un pic consumul, lucru care i-ar ajuta să se redreseze.
TVA redus de 9 la sută la cereale, la morărit şi panificaţie
În ceea ce-i priveşte pe oficiali, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţine că de la jumătatea acestui an va fi posibilă reducerea “experimentală” a TVA-ului la pâine, apreciind că măsura este necesară, întrucât în prezent evaziunea fiscală în acest domeniu este de 70 la sută, iar prin reducerea TVA ar creşte baza de impozitare şi s-ar putea compensa acele sume care nu s-ar încasa la bugetul de stat.
"Am făcut calcule, avem câteva cifre pe care le supunem atenţiei. E o discuţie destul de avansată între Ministerul Agriculturii şi Ministerul Fi