Am trăit să constatăm şi următorul paradox: cel mai de stânga ministru din guvernul socialist condus de social-democratul Victor Ponta este un... liberal, nimeni altul decât (i)responsabilul de la Sănătate, Eugen Nicolăescu.
Care are de gând să purceadă la o naţionalizare, făcându-se că nu ştie diferenţa dintre banul public, cel din bugetul de stat, şi cel privat, adunat de la fiecare contributor sub căciula mare a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Mă refer, bineînţeles, la contestata decizie ca, de la 1 martie, odată cu intrarea în vigoare a noului Contract-cadru dintre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi prestatorii de servicii medicale către populaţie, vor fi tăiate de la decontare - şi nu finanţare, cum eronat se exprimă Nicolăescu – toate unităţile private, cu excepţia ambulatoriului. Aşa cum este deja biecunoscut, măsura loveşte în special spitalele private, care vor mai primi doar ceva fărâmituri, respectiv bani pentru prestaţiile în regim de urgenţă.
Au curs, deja, tone de cerneală pe tema acestei măsuri comunistoide, drept pentru care mă voi rezuma doar la câteva observaţii. În primul rând, o asemenea iniţitivă, pe lângă faptul că este profund imorală, mai şi mătură pe jos cu Legea Sănătăţii, care stipulează în mod clar dreptul pacientului-contribuabil de a beneficia de cele mai bune servicii, conform propriei opţiuni, un drept inviolabil care nu poate fi restrâns doar la asistenţa ambulatorie. Legea nu distinge între spitale publice şi private, ci conţine doar o listă cu serviciile medicale ce fac obiectul decontării, indiferent de capitalul prestatorului serviciului, de stat sau privat.
Extinzând puţin lucrurile în domeniul comunitar, conform prevederilor Directivei 2011/24/EU cu privire la dreptul asiguraţilor, plătitori de contribuţii sociale, de a beneficia de prestaţii medicale furnizate de unităţi
