După excursiile vizuale elaborate din spectacole precum Epopeea lui Ghilgameș, Viața e vis, Portretul lui Dorian Gray, n-aș zice că o montare după o piesă a lui Bertolt Brecht ar fi fost cea mai previzibilă dintre alegerile lui Dragoș Galgoțiu – deși Hamletmachine al lui Heiner Müller putea fi un precedent în teatrul (mai mult sau mai puțin) politic. Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită e, în plus, un text puțin jucat în România și unul dintre cele mai puțin „stîngiste“ explicit ale lui Brecht. De ce? În primul rînd, fiindcă Brecht voia, cu piesa în cauză, să-și facă drum în America spre Hollywood (nu avea de unde ști că, în ce privește „povestea Hitler“, Chaplin i-o luase cu un an înainte) – motiv pentru care această alegorie despre ajungerea la putere a lui Hitler (scrisă în 1941) se petrece la Chicago și în micul oraș Cicero, iar „acțiunea“ are în centru mafioți cu nume italiene.

Era aici o strategie de marketing cît se poate de transparentă: rețeaua lui Al Capone, faimosul mafioso a cărui condamnare pentru evaziune fiscală făcuse valuri la începutul anilor ’30, se întinsese tocmai în… Chicago și Cicero (probabil încercarea de a scrie adaptîndu-și stilul la ceea ce știa despre „piața“ americană face ca acest text să nu atingă profunzimea și complexitatea din alte texte brechtiene antinaziste, mai ales Teroarea și mizeriile celui de-al Treilea Reich, din 1938).Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, în care protagonistul, considerat benign de către autoritățile din Chicago, ajunge să controleze Trustul Conopidei, distrugînd orice opoziție și asasinîndu-și competiția, se bazează integral pe fapte reale – de la ceea ce a precedat instalarea lui Hitler drept cancelar pînă la ocuparea Austriei, trecînd prin incendierea Reichstag-ului –, însă dimensiunea aproape universală a mecanismelor dictatoriale duce piesa mult dincolo de stratul documentar