Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Sălaj reaminteşte contribuabililor că, începând cu 15 noiembrie 2012, redevenţele restante rezultate din contractele de concesiune, arendă şi din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă au fost preluate în administrare de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 64/2012, privind modificarea unor acte normative şi pentru reglementarea unor măsuri tranzitorii în domeniul executării unor creanţe datorate statului.
Având în vedere prevederile art.IV alin.(4) ale Ordonanţei de Urgenţă invocată anterior, a fost emis Ordinul Preşedintelui ANAF 8 din 07.01.2013 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 172 “Declaraţie-inventar privind redevenţele restante rezultate din contractele de concesiune, arendă şi din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, aflate în sold la data de 15 noiembrie 2012 şi neachitate”, anexat în copie, ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1.
Potrivit dispoziţiilor art.IV alin.(4) ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 64/2012, privind modificarea unor acte normative şi pentru reglementarea unor măsuri tranzitorii în domeniul executării unor creanţe datorate statului, beneficiarii contractelor de concesiune, arendă şi din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului, plătitorii de redevenţă, sunt obligaţi să întocmească pe propria răspundere şi să depună la organul fiscal competent, o declaraţie-inventar privind redevenţele restante şi neachitate, avizată de Agenţia Domeniilor Statului, până în data de 25 a lunii următoare intrării în vigoare a ordinului preşedintelui ANAF pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului declaraţie-inventar, respectiv 2