Andrei Filimon, un puşti care suferă de Sindromul Down, a găsit vindecarea pe şaua unei motociclete, la 170 km/h. La 11 ani, puştiul a reuşit să domine sindromul Down implicându-se în motociclism. Fotbalul nu-i place şi nu-l înţelege.

Tragi puţin de draperie, suficient cât să fii recunoscător calendarului care, în dreptul lui 13, arată duminică. Nu te-ai încumeta să ieşi din casă pe o asemenea vreme. La TV, diverse personaje se declară surprinse de aversele anunţate încă de acum o săptămână. Se iau măsuri, dar abia atunci când sunt implorate cerului. Pui draperia la locul ei şi apeşi butonul de start al vreunui film ori serial. Nu e vreme de altceva, oricum. Zgomotul picăturilor de ploaie e întrerupt, din când în când, de un sunet pe care nu reuşeşti să-l identifici. Se aude o dată. De două ori. De trei ori. Curios, te ridici din locul comod şi călduros pentru a da din nou draperia la o parte.

Descoperi că pe trotuar un puşti de un metru şi un pic se chinuie să ridice de la pământ o bicicletă cât el de mare. Ud până la piele, murdar pe alocuri de noroi, băiatul trage aer în piept şi se urcă din nou pe şa. La nici câteva secunde, secvenţa se repetă. Iar şi iar. Realizezi că au trecut minute preţioase din filmul pe care îl vizionai şi, mulţumit că ai aflat sursa zgomotului străin, te întorci la ale tale. Jos, Andrei ridică de la pământ bicicleta albastră şi încearcă din nou să ţină drumul drept. Are cinci ani, dar abia acum câteva luni a început să vorbească. Îi este mai cunoscut drumul spre spital decât spre parc şi, în ciuda vârstei fragede, ştie că nu e un copil obişnuit. Sindromul Down i-a anulat şansa de a fi încadrat în tipare. Sau i-a oferit o alta să fie diferit: “Am aflat încă de la naştere că are probleme. Din fericire, la el, cromozomul 21 suplimentar e lipit de celălalt şi funcţionează ca un întreg. Acum, cel puţin”, avea să recunoasc