Viața își bate joc de cel care nu poate să și bată joc de ea,sau, cel puțin asta am înțeles eu din anii (prea mulți!) petrecuți pe acest pământ.

Și pentru că nu sunt dintre cei aflați în prima categorie, atunci, uneori paralizat și îngrețoșat, nu pot decât să mă minunez de seninătatea celor din a doua categorie. Oricum, toată viața, într un fel sau în altul, m au fascinat acei indivizi care cu un tupeu greu de imaginat reușesc mai întotdeauna să și bată joc de viața celorlalți. Mai tânăr fiind, încercam un sentiment de revoltă, martor involuntar, la "întâlnirea" publică între ideile acestor categorii de oameni; acum, înțelegând totul, inclusiv propria mea viață în altă "cheie", sunt chiar amuzat de ceea ce se întâmplă. De la un timp mă amuză orice individ care în visul sau (frumos, nu?) de a se crede "buric al Pământului", are (și) impresia că e, sau poate fi stăpân peste viața și alegerile de viață al celorlalți.

Credeam, până mai an, că numai în presă s au născut "genii", izvoare ale "generației așteptate", dar am citit, nu fără năduf un text al dlui Andrei Pleșu, oripilat de calitatea presei actuale; dar năduful meu, nu contrazicea nimic din cuvintele talentatului eseist: mai degrabă era generat de lipsa întrebării asupra calității morale şi intelectuale ale celor care o fac. Probabil că același sentiment care mă face să nu mă mai revolt împotriva a ceva sau a cuiva, m a făcut să declar, acum câțiva ani, că nu mă simt, și că nu am fost, de fapt, niciodată ziarist, jurnalist, sau ceva decurgând din aceste profesii, devenite de câțiva ani, buni, din profesie, așa cum era, doar o simplă meserie.

Sunt deci, doar un om simplu, banal, care uneori gândește scriind, și atât. Să mă explic: recentul meu amuzament a fost declanșat de un distins cadru didactic al USAMV Cluj, care așa, din bune intenții și dintr o data a hotărât că frumosul nostru oraș nu