O nouă propunere de modificare a statutului aleşilor ar putea să schimbe regulile în Parlament. Mai exact, senatorii şi deputaţii şi-ar putea pierde mandatul, în mod automat, în momentul în care instanţa îi declară incompatibili. În acest moment, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dă o decizie prin care un parlamentar este declarat incompatibil, plenul celor două Camere trebuie să se reunească şi să ia act de decizie pentru ca mandatul să fie revocat. Dacă noua propunere va fi aprobată, mandatul va fi revocat în mod automat.
Potrivit presei centrale, în actualul Legislativ, 20 de aleşi s-au aflat în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese. Opt dintre ei şi-ar putea pierde mandatele dacă instanţele de judecată care judecă dosarele vor confirma constatările Agenţiei Naţionale de Integritate.