Se află în comuna Muereasca, la 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea şi este singura mănăstire din România în care accesul femeilor este interzis prin legamint, iar încalcarea sa atrage pedepsirea vinovatei.
Tradiţiile mănăstirii sunt similare celor de la Muntele Athos. “În această sfântă mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodata carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujba la miezul nopţii până dimineaţa este păstrat cu stricteţe", se arată pe crestinortodox.ro.
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:
EXCLUSIV EVZ. Mesajele pe net îl trimit pe iubitul Biancăi Brad în cea mai dură pușcărie din lumeINCOGNITO. O sută de lei, taxa de „coadă” la permise auto!Blaga le coace ceva lui Preda și Macovei
Pragul Mănăstirii Frăsinei a fost trecut de-a lungul timpului de pelerini din întreaga lume, inclusiv de budisti veniţi din China sau Japonia. Tot aici se fac exorcizări în mare taină şi doar ţinând post. Biserica Mănăstirii Frăsinei poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, are întreg ansamblul de clădiri în formă de cetate şi este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între anii 1860-1863.
Chinuri groaznice
Se spune că pe vremuri la Frăsinei era un schit la care se adunaseră câţiva călugari, în mijlocul munţilor, iar Sfântului Calinic i-a plăcut tare mult acest loc când a vizitat mănăstirile şi schiturile din districtul Vâlcea. Se mai spune că Sfântul Calinic nu şi-ar fi făcut publică intenţia şi că a plecat, iar apoi a revenit neanunţat, îngrozindu-se de ce a găsit, respectiv orgii cu mâncare, băutură şi femei.
TOP 3 CELE MAI POPULARE ARTICOLE: Secrete DIN ÎNCHISOARE. Ce fac FEMEILE DIN CHINA înainte de EXECUŢIE. Imagini INTERZISECum poți muri de gripă chiar dacă te vaccineziAMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. COADA LA