Contul curent al balanţei de plăţi a închis primele 11 luni de anul trecut cu un deficit de 4,24 miliarde euro, cu 19% mai jos faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2011, deşi soldul negativ al balanţei bunurilor s-a adâncit uşor de la 6,52 miliarde euro la 6,58 miliarde euro. Potrivit datelor BNR, în perioada ianuarie - noiembrie 2012 deficitul contului curent a scăzut pe fondul reducerii deficitului balanţei veniturilor (cu 707 milioane euro), precum şi al majorării excedentului balanţei serviciilor (263 milioane euro) şi al transferurilor curente (86 milioane euro).
Deficitul contului curent în perioada ianuarie - noiembrie 2012 a fost finanţat în proporţie de 33,9% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 1,44 miliarde euro (faţă de 1,38 miliarde euro în perioada ianuarie - noiembrie 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 473 milioane euro, iar creditele intra-grup 967 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 78,17 miliarde euro la 30 noiembrie 2012 (78,4% din total datorie externă), în creştere cu 3% faţă de 31 decembrie 2011. Datoria externă pe termen scurt s-a cifrat la 21,5 miliarde euro (21,6% din total datorie externă), în scădere cu 5,7% la finele anului trecut. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 31,9% în perioada ianuarie - noiembrie 2012, comparativ cu 28,8% în anul 2011. Gradul de acoperire a fost 7,2 luni de importuri de bunuri şi servicii la 30 noiembrie 2012, comparativ cu 7,5 luni de importuri la sfârşitul lui 2011.
Contul curent al balanţei de plăţi a închis primele 11 luni de anul trecut cu un deficit de 4,24 miliarde euro, cu 19% mai jos faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2011, deşi soldul negativ al balanţei bunurilor s-a adâncit uşor de la 6,52 miliarde euro