Neclarităţile legislative pot aduce firmele în condiţia neplăcută de a plăti impozit către fisc şi pentru cele două-trei luni pe care proprietarul le-a oferit gratuit în contractul gratuit încheiat pe termen de un an sau doi. Specialiştii de la Accace explică felul în care această situaţie, tot mai des întâlnită poate fi evitată.
În ultimii ani, în contextul dificultăților economice din domeniul imobiliar, a devenit o practică pentru departamentele de vânzări să acorde clienților, prin negociere, facilitatea unor perioade gratuite, mai ales în cadrul contractelor de închiriere.
Perioadele de gratuitate întâlnite în cadrul contractelor de închiriere sunt tratate și prezentate în documentele financiar-contabile și în situațiile financiare ca reduceri comerciale.
Tratamentul contabil al acestor perioade gratuite este, însă, insuficient detaliat în legislația românească, ceea ce poate duce la interpretări eronate și, mai departe, la rezultate nefavorabile în cazul unor controale fiscale.
Mai exact, în ordinul 3055/2009 apare un singur punct (punctul 36) potrivit căruia contabilii trebuie să respecte principiului contabilității de angajamente. Acesta presupune înregistratrea operațiunilor economico-financiare în momentul efectuării lor, și nu pe măsură ce numerarul este încasat sau plătit. Mai departe, ține de rațiunea lor profesională să decidă cum tratează aceste operațiuni.
„Din cauza lipsei unor proceduri interne privind aprobarea sau revizuirea contractelor de închiriere de către departamentul financiar-contabil, anumite contracte de chirie conțin formulări de genul «perioadă gratuită de…», «se pune la dispoziție gratuit», «pentru luna x, y, valoarea chiriei este zero», «pentru perioada… clientul nu achită chirie», etc. Aceste prevederi sintetice nu ajută contabilul să înțeleagă realitatea tranzacțiilo
