Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriaşi ai RA-APPS: ziare, cabinete de avocatură şi fundaţii ale politicienilor

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Guvernul a dat publicității și lista cu fundațiile și societățile comerciale din case de protocol Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Firme de telefonie mobilă, instituţii de presă, cabinete de avocatură, zeci de asociaţii şi fundaţii stau cu chirie în imobile ale RA-APPS, conform listei publicate de Guvern ieri.

Printre cele aproximativ 300 de instituţii se află şi Editura Intact, care este parte a trustului media Intact. Aceasta este găzduită de RAAPPS pe un spaţiu de aproximativ 345 mp, pentru care, spune documentul Guvernului, plăteşte o chirie lunară de 1280 de euro. Şi Editura Adevărul SA ocupă, de la RA-APPS, 40 de mp, pentru care plăteşte 151 de euro chirie. Revista „România Mare”, a PRM, plăteşte conform actelor, 518 de euro pentru un spaţiu de 139 mp.

Baconschi şi Alistar au aceeaşi gazdă

Fundaţia „Renaştere pentru Sănătate şi Cultură”, a Mihaelei Geoană, plăteşte 950 de euro pentru 233 de metri pătraţi. Asociaţia Română pentru Transparenţă al cărui director este Victor Alistar, care era cât pe ce să ajungă ministru în Guvernul Ponta 1, plăteşte 2.006 de euro chirie pentru 480 de metri pătraţi. Clubul Român de Presă ocupă şi el un spaţiu RA-APPS, dar este în litigiu şi ameninţat cu evacuarea. Editura Intact, chiriaşă a RA-APPS

Fundaţia Creştin-De mo crată patronată de Teodor Baconschi (PDL), plăteşte pe cei 222 de mp pe care îi ocupă 811 euro şi 240 de lei.

Pe listă se mai află şi repre zentanţa Gazprom Export, editura şi librăriile Humanitas, companiile de telefonie Vodafone, Orange şi Cosmote, precum şi nouă cabinete de avocatură.

Statul e o gazdă primitoare pentru fundaţia Mihaelei Geoană, CRP, Humanitas sau „România Mare”

Chiriaşi pe alese

În cursul săptămânii, Guvernul a publicat şi lista personalităţilor politice şi persoanelor fizice chiriaşi ai RA-PPS. Pe listă se află preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Hermannstadt – Metaloglobus Bucureşti 2-2 / Sibienii au condus la pauză cu 2-0

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa bucureşteană Metaloglobus a învheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia FC Hermannstadt, în primul meci al etapei secunde din Superliga, transmite News.ro. Urmărește cele

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°