Se vor împlini, anul acesta, 140 de ani de la naşterea Monseniorului Vladimir Ghika, născut de Crăciunul anului 1873, la Constantinopole, unde tatăl său, Ion Ghika, se afla, în calitate de ambasador. Monseniorul provenea dintr-o familie de domnitori: bunicul, Grigore Ghica fusese domn al Moldovei, iar mama sa era nepoată a lui Alexandru Ghika, domn al Ţării Româneşti. Născut ortodox, el se converteşte, în 1902, la catolicism ("Am trecut la catolicism pentru a fi un bun ortodox" – obişnuia să spună), iar în 1923, exact acum 9o de ani, este hirotonit preot.

Ştim că Monseniorul Ghica s-a dedicat, în a doua jumătate a vieţii, unor opere caritabile pentru români, alegând, după 1947, să trăiască şi să slujească altarul în România comunistă. A fost, însă,  judecat pentru spionaj în favoarea Vaticanului şi întemniţat, la Jilava, unde moare, în 1954.

Am fost, nu cu multă vreme în urmă, martorul unei evocari formidabile. La începutul anilor 50, Vladimir Gaudrat, viitorul abate al Mânăstirii franceze Saint-Honorat, era luat de către tatăl său într-o vizită în România. Copilul purta numele de botez Vladimir, după cel al Monseniorului Ghica, duhovnicul tatălui său. Deşi trecuseră mulţi ani de atunci, abatele şi-a reamintit întâlnirea lor de la Turnu-Severin şi a avut plăcerea să o evoce, duios, împreună cu noi, între zidurile mânăstirii benedictine situată pe insula mică a Arhipelagului Lerinelor din Mediterana.

"Sunteţi români, ne-a spus, şi aţi avut un sfânt printre voi". Într-adevar, s-a spus, adesea, că Monseniorul Ghica a fost, încă din timpul vieţii, un sfânt pe care moartea n-a făcut decât să-l consacre şi pentru care anul 2013 ar putea deveni anul beatificării.

Se ştie că, în cultul catolic, trebuie trecute mai multe praguri canonice până la sanctificarea unui credincios. De la "servitor al Domnului", care deschide, formal, proc