Cu toţii am văzut pe canalele sportive acel sport, uşor ciudat, în care nordici trecuţi de prima tinereţe, împing pe ghiaţă o piatră de granit cu mâner în timp ce colegii lor de echipă mătură de zor traseul „bilei” respective. Ei bine, sportul se numeşte curling, are peste 400 de ani de istorie şi de trei ani România are o federaţie şi o echipă naţională care acum ţinteşte olimpiada.
În urmă cu trei ani, o mână de prieteni braşoveni şi bucureşteni s-au întors de la olimpiada de iarnă de la Vancoover, Canada, fascinaţi de acest joc, cu origini scoţiene. Au urmat câteva excursii, în Budapesta, cel mai apropiat loc unde există o pistă profesionistă destinată curlingului, apoi, s-au organizat într-o federaţie naţională recunoscută pe plan mondial.
Mânaţi de pasiune, s-au mişcat rapid şi în 2011, ajutorul Federaţiei Mondiale de Curling, au obţinut un set de pietre cu care să se poată antrena. Cum infrastructura necesară acestui sport este inexistentă în România, iubitorii de curling sunt nevoiţi să închirieze patinoarele pe banii lor, însă rezultatele au venit rapid. În acelaşi an au fost invitaţi la Campionatele Europene din turcia, unde, din şapte echipe participante, au reuşit să se claseze pe locul 6, înaintea Luxemburgului.
”Puteam să terminăm pe locul 4, care ne-ar fi asigurat participarea în sferturi, însă diferenţa a fost făcută de câţiva centimetri, la ultima piatră” spune Ştefan Bodea, unul dintre promotorii acestui sport în România.
Cea mai recentă întâlnire a practicanţilor acestui sport, prima pe anul acesta, a avut loc marţi seara pe pationoarul din Cişmigiu. Aproximativ 30 de persoane dârdâiau pe patinoarul din centrul Bucureştiului, încercând să prindă de la cei mai avizaţi câteva elemente de tehnică elementară. Aveam să aflăm încă din primele secunde că acest sport nu este, potrivit aparenţelor, pentru
