Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Stefan cere ieftinirea apei reci

Publicat in Monitorul de Neamt, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

• Consiliul judetean a primit o solicitare din partea administratiei pietrene, pentru a scădea valoarea apei cu 20% Teoretic, pretul apei reci în municipiul Piatra Neamt ar putea scădea. Practic, rămîne de văzut, pentru că furnizorul de apă are o strategie votată acum vreun an de consilierii judeteni din fostul mandat, în baza căreia în fiecare vară creste pretul pentru a se putea sustine proiectele cu finantare europeană si nu numai, pe care le derulează compania. Vineri, 18 ianuarie, conducerea Primăriei Piatra Neamt a solicitat Consiliului Judetean, pentru că patronează furnizorul de apă, să facă demersurile necesare pentru reducerea pretului acestei utilităti cu 20%. „Eu am făcut acest demers, în numele Primăriei Piatra Neamt. Recunosc, am luat ideea de la un contracandidat al meu la functia de primar, dar am zis că dacă e o idee bună si care ar fi în avantajul cetăteanului, poate fi preluată. Asa că am cerut Consiliului Judetean să facă ceea ce trebuie pentru a reduce pretul apei reci cu 20%“, a declarat Gheorghe Stefan, primarul municipiului Piatra Neamt. Alesul local a mai spus că a făcut acest demers si la cererea mai multor cetăteni. Ultima modificare a pretului apei în Piatra Neamt s-a produs spre finele anului trecut, astfel că un mc a ajuns la 7,20 de lei, cu tot cu TVA, de la 6,66 lei mc, cît fusese înainte. Conducerea CJ a anuntat de multă vreme că se are în vedere scăderea pretului la apa care vine din cer si din lacuri si pe care Apa Serv o vinde extrem de scump, această afacere fiind una dintre cele mai profitabile dintre toate care se înregistrează. Pentru a o putea introduce în sistem, compania cumpără apa aceasta de la Sistemul de Gospodărire a Apelor ca apă brută, o tratează si o aduce la parametri care nu ar afecta sănătatea populatiei si apoi emite facturile în contul consumatorilor. Aceeasi cantitate de apă pe care o facturează pentru consum,

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 41 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 51 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 8 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 53 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Răspunsul Chinei după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro: „Nu avem altă opțiune”

HotNews acum 3 ore
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că restricționează achizițiile guvernamentale de dispozitive medicale din Uniunea Europeană cu o valoare mai mare de 45 de milioane de yuani (6,3 milioane de dolari), ca răspuns la măsurile l

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°