Că vin vremuri grele este deja o axiomă, un adevăr care nu trebuie demonstrat. Multe din promisiunile şi datoriile noastre sunt trecute cu vederea. Ni le reamintesc, amabili, maghiarii.

Cotidianul „Nepszabadsag” din Ungaria a dedicat, joi, o pagină ţării noastre sub titlul deloc măgulitor: „România, fără forţe aeriene?”. Vrem, nu vrem, jurnalistul Szocs Levente spune lucrurilor pe nume. Nici nu mai contează dacă o face cu satisfacţie sau tristeţe, ori pur şi simplu cu obiectivitate: „Achiziţionarea avioanelor în acest an este prioritatea numărul unu a Armatei Române, a declarat, recent, ministrul român al Apărării, Mircea Duşa. (...) Problema minoră este că nici ministrul însuşi nu ştie ce bani are la dispoziţie. (...)

Achiziţionarea avioanelor de vânătoare este o temă dezbătută în România încă din anul 2005, însă înainte de 2008 a lipsit consensul politic, iar după izbucnirea crizei economice şi financiare globale, lipsesc banii. România s-a angajat faţă de NATO că va întreţine o flotă aeriană compusă din 48 de avioane de vânătoare, angajament pe care nu îl respectă nici azi. (...) Anul trecut, bugetul Armatei Române a reprezentat 1,26% din PIB, iar bugetul pe acest an nu are cum să fie mai mare. (...)”.

Ziaristul maghiar are perfectă dreptate şi se demonstrează altfel că de la distanţă, liniştit, poţi vedea clar problemele. Anul trecut, în toamnă, a existat o întreagă discuţie când predecesorul ministrului Mircea Duşa, generalul în rezervă Corneliu Dobriţoiu, a încercat să grăbească negocierile pentru cumpărarea a 12 avioane F-16 din Portugalia. Nu revin asupra preţului şi dezbaterilor conform cărora piaţa portugheză nu era cea mai fericită. Ştiu, o să apară destui care o să vorbească de economie, de stabilitate, de alte priorităţi. Problema este că ne place la nebunie să ne dăm membri ai NATO, cea mai mare alianţă militară a lumii, să ne înfoiem un