Regiunile cele mai afectate de comerțul ilicit sunt vestul (30,8%) și nord-estul țării (20,9%), iar principalele surse de alimentare ale contrabandei sunt duty-free –urile (28,7%), Serbia (23,4%), Moldova (26,2%) și Ucraina (19,3%), spun cercetările Novel Research. Comerțul ilicit cu țigarete ajunge la 13% din piață.
De ce costă la noi țigările mai mult și de patru ori decât în acesate țări? ”Acciza și TVA-ul reprezintă în medie 80% din prețul plătit de către consumatorul romăn, sau, altfel spus, 16 țigări din 20 înseamnă taxe”, explică Corporate&Regulatory Affairs Director la British American Tobacco România (BAT). El subliniază că în România, ”tutunul furnizează cam 40-41% din totalul accizei. E imens, față de o medie europeană care era în 2011 de vreo 30-31%. Numai contribuția BAT a fost în 2012 de 1,5 miliarde de euro. Și nu suntem singuri... mai sunt și ceilalți doi competitori care contribuie semnificativ. Deci, cam 3 miliarde de euro din bugetul statului vin numai de la tutun”.
Privind retrospectiv, în 2002 – 2003, piaţa neagră însemna 2-3%, în 2006, contrabanda a urcat spre 10%, pentru ca în 2010 de atingă un maxim istoric de 36,2%, ca urmare a creșterii masive a accizei pentru tigarete. Acum, comerțul ilicit cu țigarete ajunge la 13% din piață.
Pe piaţa românească a tutunului - estimată de Adrian Popa la circa 3,2 miliarde de euro -, sunt prezente toate cele trei companii care domină şi la nivel internaţional industria tutunului: BAT, JTI și Philip Morris International (dețin împreună 95% din piață).
Adio ţigări subțiri și mentolate!
Comisia Europeană a modificat Directiva privind produsele din tutun (2001/37/CE). Ce tipuri de țigări vor dispărea de pe piață? 20% din tutunul de pe piața românească va dispărea peste doi ani, când noile reglementări adoptate la Bruxelles, cu privire la restricțio