Un bărbat de 46 de ani din Botoşani a ajuns la spital cu un traumatism puternic la coloana cervicală după o bătaie desprinsă parcă din filme. Potrivit propriilor declaraţii, Vasile V. l-a surprins joi la amiază pe un bărbat în timp ce dărâma coşul de fum de pe casa concubinei sale. Dorind să-i facă dreptate femeii, Vasile V. s-a luat la bătaie cu cel care ar fi distrus coşul în repetate rânduri, chiar pe acoperişul casei. La un moment dat însă, bărbatul surprins asupra faptului a luat o cărămidă şi a lovit adversarul în faţă. Ameţit de puterea loviturii, bărbatul a căzut de pe casă, lovindu-se la coloana cervicală. Acesta a solicitat o ambulanţă, iar la câteva ore a fost trimis la Iaşi, cu observaţie fractură de coloană cervicală, starea lui fiind gravă.
Un alt bărbat, de 32 de ani din Coşuşca, a fost trimis la Iaşi cu hemiplegie, după o bătaie încasată de la un vecin. Incidentul s-a întâmplat într-un bar din localitate. După ce au cosumat o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice, între Constantin C. şi Florin M. a început un scandal care a continuat în faţa barului. La un moment dat victima a încercat să-şi lovească partenerul de pahar, acesta însă s-a ferit, după care a ripostat cu pumnul în faţă. Constantin C. s-a prăbuşit pe cimentul de pe terasa barului. Ulterior, acesta a fost cărat pe braţe de consăteni până acasă, unde s-a culcat. A doua zi însă, a realizat că nu-şi poate mişca mâna şi piciorul drept şi părinţii au chemat o ambulanţă care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU).
Un bărbat de 46 de ani din Botoşani a ajuns la spital cu un traumatism puternic la coloana cervicală după o bătaie desprinsă parcă din filme. Potrivit propriilor declaraţii, Vasile V. l-a surprins joi la amiază pe un bărbat în timp ce dărâma coşul de fum de pe casa concubinei sale. Dorind să-i facă dreptate femeii, Vasile V. s-a luat la bătaie cu cel ca