Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incidentul terorist din Algeria: Situaţia e neschimbată la In Amenas. Jihadiştii sunt încercuiţi

Publicat in Mediafax, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Răpitorii, înconjuraţi de forţele speciale algeriene, deţineau în continuare, după 72 de ore de la atacul unui comando jihadist împotriva unui complex de exploatarea gazelor în Algeria, aproximativ 10 ostatici algerieni şi străini, a anunţat sâmbătă o sursă din domeniul securităţii.

"Nu există nicio schimbare de ieri (vineri)", a declarat această sursă, care citează apeluri ale unor lideri străini în vederea protejării vieţii ostaticilor.

Mai mulţi ostatici străini, şapte potrivit răpitorilor, erau reţinuţi în continuare de către o grupare armată apropiată Al-Qaida.

Presa, după ziua de sărbătoare de vineri, critica dur incapacitatea de a comunica a autorităţilor, subliniind cu cinism uşurinţa cu care presa internaţională profita de mesaje text scurte trimise de pe mobil de către răpitori agenţiei mauritane ANI.

Astfel, vineri ei anunţau că deţin trei belgieni, doi americani, un japonez şi un britanic.

Surse din domeniul securităţii algeriene au recunoscut că aproximativ zece ostatici, atât străini, cât şi algerieni, ar fi deţinuţi în continuare de către răpitori.

Un purtător de cuvânt al grupării armate a evocat, cu o zi înainte, 34 de ostatici străini ucişi într-un asalt, lansat cu o zi înainte de către forţele speciale algeriene împotriva bazei locuite din cadrul complexului, în timp ce alt grup era baricadat în interiorul instalaţiei cu ostatici.

O sursă din domeniul securităţii, citată de agenţia algeriană de presă APS, a furnizat vineri seara un bilanţ provizoriu al asaltului prezentat de către militari, şi anume 12 ostatici şi 18 răpitori ucişi, iar aproximativ 100 de ostatici străini - dintr-un total de 132 - eliberaţi, alături de 573 de salariaţi algerieni.

Doi norvegieni sunt teferi, rămân şase despre care nu există informaţii, în Algeria

Doi cetăţeni norvegieni, anterior daţi dispăruţi în complexul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°