Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOUL COD RUTIER a intrat astăzi în vigoare. Ce modificări s-au făcut şi ce elemente de siguranţă are noul PERMIS AUTO

Publicat in Gandul, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Astăzi a intrat în vigoare NOUL COD RUTIER, care aduce şi un format nou de PERMIS AUTO european. Această acţiune face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri care sunt concepute pentru a ameliora libera circulaţie, a combate frauda şi a îmbunătăţi siguranţa rutieră pe întreg teritoriul UE, anunţă Reprezentanţa Comisiei Europene.

NOUL PERMIS DE CONDUCERE este de dimensiunile unui card de credit, din plastic, şi include o serie de elemente de securitate menite să îl facă inviolabil şi să descurajeze falsificarea acestuia.

Permisele existente nu sunt afectate, dar vor fi înlocuite cu noul format în momentul reînnoirii lor sau cel târziu până în 2033. NOUL PERMIS AUTO poate fi adaptat astfel încât să includă simboluri naţionale, decizia aparţinând fiecărui stat membru.

NOUL PERMIS AUTO trebuie reînnoit, pentru conducătorii de automobile şi motociclete, o dată la 10-15 ani, în funcţie de statele membre. Conducătorii de autobuze şi de camioane trebuie să-şi reînnoiască permisul din cinci în cinci ani şi să efectueze un control medical pentru reînnoirea acestuia.

Este vorba despre o reînnoire administrativă care nu necesită nicio testare suplimentară. Astfel, se asigură că informaţiile, fotografiile, etc. înscrise pe permise sunt actualizate, elementele de securitate ale cardurilor pot fi actualizate periodic pentru a ţine seama de noile tehnologii, iar statele membre au în permanenţă informaţii actualizate referitoare la permisele aflate în circulaţie.

Alte măsuri legate de introducerea NOULUI PERMIS AUTO european de conducere vizează o limită de vârstă mai ridicată pentru accesul direct (în urma testării teoretice şi practice) la permisele pentru motocicletele cele mai puternice, şi anume 24 de ani în loc de 21 de ani cât este în prezent. NOUL COD RUTIER impune şi acumularea unei experienţe de minimum patru ani (în loc de doi) de cond

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 19 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 23 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°