Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte ostatici străini au fost executaţi de către terorişti în Algeria

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Forţe speciale din cadrul armatei algeriene au împuşcat 11 "terorişti" care au executat şapte ostatici străini în cursul asaltului final lansat sâmbătă dimineaţa asupra unei instalaţii de exploatarea gazelor în Sahara algeriană, a anunţat televiziunea de stat, relatează AFP.

"Armata algeriană a împuşcat 11 terorişti. Grupul terorist a asainat cei şapte ostatici străini", a precizat această sursă.

O sursă din domeniul securităţii algeriene a anunţat, anterior, că şapte ostatici străini erau morţi, iar 11 răpitori au fost împuşcaţi în cursul asaltului final asupra complexului de exploatarea gazelor de la Tigantourine, în apropiere de In Amenas.

"Asaltul a fost lansat sâmbătă dimineaţa. Unsprezece terorişti au fost împuşcaţi, iar ostaticii străini sunt morţi. Noi credem că au fost asasinaţi ca măsură de represalii", a declarat această sursă pentru AFP.

Gruparea extremistă a anunţat vineri că deţinea, în continuare, şapte ostatici, şi anume trei belgieni, doi americani, un japonez şi un britanic. Belgia a anunţat, însă, că nu dispune de niciun indiciu referitor la prezenţa unui belgian între ostatici.

În total, între 25 şi 27 de ostatici (străini şi algerieni) au fost ucişi de când au fost luaţi sute de ostatici, miercuri, de către o grupare puternic înarmată, în incinta complexului, a adăugat sursa citată.

Această grupare, "Semnatari cu sânge", este condusă de către Mokhtar Belmokhtar, unul dintre fondatorii Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI), pe care a părăsit-o în octombrie.

Un prim asalt a fost lansat joi, de către forţele speciale.

În urma unor evadări şi eliberărilor operate de către militari algerieni, aproximativ 600 dintre ostatici, aproape toţi algerieni, au fost eliberaţi. Potrivit autorităţilor, ar fi fost luaţi ostatici 132 de străini.

Bilanţul total al victimelor occidentale este, în continuare, dificil de stab

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 49 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

News.ro acum 2 ore
România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurar

Horoscop pentru sâmbătă, 28 decembrie 2024. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec Finalul acestei saptamani este potrivit activitatilor culturale. Poate si pentru ca este sezonul sărbătorilor de iarna, sarbatori incarcate de sentimentul uniunii cu divinul. Dorința ta de a-ti rafina sufletul va fi la cote înalte si se va

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum 58 minute
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Crin Antonescu, recunoaște că l-a propus Kelemen Hunor: Voi câștiga alegerile prezidențiale

NapocaNews acum 9 ore
Are experienta la poker. Legea anti-legionara l-a propulsat. Candidatul comun al PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că are calitățile necesare pentru a fi președinte și că va fi un lider necesar și potrivit Român

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 11 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 7 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°