- Cultural - nr. 13 / 19 Ianuarie, 2013 GRIGORE VIERU, Arhanghelul Limbii Romane! "La un an de la marea trecere”* "Plec zilnic la castig in minele de aur ale graiului meu” (GRIGORE VIERU) Orice am spune despre badica Grig, acum, la atat de recenta lui plecare, nu poate fi nici criticat, nici respins. Exista, ce-i drept, o anume contagiune a acceptarii si tolerantei asupra discursurilor. Pentru ca miza este insusi Grigore Vieru! Ca aceste discursuri sunt pornite din adevar, simtire si cunoastere, sau, dimpotriva, dintr-un oportunism bine exersat, conteaza mai putin. Constatam insa ca la pomana mortului vin chiar asasinii acestuia! Constatam, insa, ca toleram nepermis de vinovat sa vorbeasca despre sfintenia acestui Apostol al Romanitatii tocmai acei care l-au scuipat cu limba lor diavoleasca. Dintr-odata, tocmai ei se descopera in opera lui, devin peste noapte exegeti, conving ca au fost impreuna cu poetul chiar si acolo unde poetul nu a fost vreodata. Am reluat, succint, o paralela cu vietile celor Mari de dinainte. Nicio diferenta. Poate doar de stil si verb. In vietile lor, Eminescu, Hasdeu, Caragiale, Iorga, Cosbuc, Eliade, Goga, Blaga, Arghezi, Cioran, Tutea, Noica, Preda, Sorescu sau Nichita au fost maltratati de gunoierii cuvintelor betive, redusi doar la omenestile lor defecte, trantiti in balegarul mahalalei din Centru. Oare de ce ar fi acum altfel? Nicolae Dabija avea sa emita o judecata pe cat de radicala si nemiloasa, pe atat de logica si, de ce nu, adevarata. Grigore Vieru a fost ucis de tot atate ori de cate mizerabile atacuri l-au lovit in sensibila lui inima slabita. Si nu atacurile nemernicite ale celor stiuti ca dusmani ai limbii si neamului l-au catranit atat de mult, ci perversitatea si ticalosia celora cu care plecase la drum, care ii asezau sarutul lui Iuda in fiecare zi, cu ranjet de lighioana, pe obrazul livid de asteptarea Marii Sale Impli