20 de persoane au fost rănite, dintre care trei mai grav, după ce un autocar cu turişti ruşi la bord s-a răsturnat sâmbătă dimineaţa pe o autostradă, în apropiere de Chambéry, în Alpii francezi, a anunţat Centrul de informaţii rutiere.
Cele trei persoane cu răni mai grave prezentau traumatisme la nivelul spatelui, fără ca viaţa să le fie în pericol, a precizat un purtător de cuvânt al Centrului regional de informaţii şi coordonare rutieră din Lyon, adăugând că alte 17 persoane sunt rănite uşor.
Accidentul s-a produs, aparent, din cauza poleiului. „Autocarul a alunecat, a derapat şi s-a răsturnat pe o parte”, a precizat aceeaşi sursă.