De vreo două, trei zile, Gazeta Sporturilor a reîncălzit scandalul provocat de dezafilierea Universităţii Craiova, pornind de la un speech ţinut la nu ştiu ce Adunare Generală a derbedeilor de însuşi Naşul, cetăţeanul care cred că se miră de fiecare dată când se culcă şi când se trezeşte că e încă liber. Cu prilejul amintit, cică Naşu' ar fi zis despre Ioaniţoaia ceva chestii în legătură cu implicarea lui în „cazul Craiova”. Ioaniţoaia, blând cum îl ştim, aparent chiar bleg, o ia ca de obicei paşnic şi civilizat, arătând cu argumente unde şi cum au greşit Naşu', FRF, Liga, toţi. De aici încolo, intrăm pe tărâmul legendei, fiindcă lucrurile devin de domeniul fantasticului: ignorând toate legile, reglementările, regulamentele, atât interne cât şi internaţionale, sub masca unor prevederi altfel corecte şi logice într-o lume normală, Naşu' şi banda lui au hotărât să-l termine pe Mititelu, implicit şi Craiova, ştergându-se undeva cu ideea că echipa nu-i doar a fraierului ăluia, ci şi a unui oraş întreg, ba chiar şi a întregii ţări (deci inclusiv a FRF şi LPF) din moment ce a scris şi ea niţică istorie a fotbalului românesc, ba chiar şi internaţional. Naşu' şi slugile lui, inclusiv borfaşul ălălalt, Corleone, conduc în felul lor unic pe lume şi în stil perfect mafiot („Cine e orb, surd şi tace / Trăieşte 1.000 de ani în pace!”) ceea ce ar trebui să fie doar bucurie, plăcere, încântare. Fiindcă poate doar muzica să fie mai frumoasă decât fotbalul. Ei bine, în loc de astea, avem parte de aproape un sfert de secol, de când spurcăciunile astea au încălecat fotbalul, doar de scandaluri, conflicte, golăneală, trafic de tot felul, spălare de bani dar şi de chiloţi în public, şi câte şi mai câte. Acum, când e clar că le zăngăne pe la urechi clinchet de chei cu care la oră fixă se încuie şi se deschide uşa de la brutărie, în loc să se gândească să-şi facă o ascunzătoare, o sco