Faptul că in Poliţia româna există o „curvăsăreală” cruntă este de notorietate publică de peste 20 de ani, din momentul în care în cadrul acestei instituţii au fost admise ca parteneri egali ai poliţiştilor, femei tinere, frumoase şi svelte, care cu premeditare sau nu, le-au sucit minţile colegilor de breaslă, începând de la comisarul-şef până la ultimul agent.

Principiile clasice ale funcţionării instituţiilor de coerciţie publică exclusiv prin prestaţia bărbaţilor au fost dărâmate de principiul democratic al egalitaţii in drepturi a femeilor cu bărbaţii. Pătrunderea masivă a femeilor în corpul poliţienesc a obligat partea masculină să suporte cu stoicism toate ispitele aducătoare de mari frământari si dorinţe, nemanifestate în public decât prin suspine înăbuşite. Să vii dupa 23 de ani de funcţionare a ambelor sexe în creuzetul super-sofisticat al sistemului poliţienesc să încerci să faci o disecţie exhaustivă a relaţiilor interumane, în condiţiile în care până în prezent nu ai mişcat niciun deget pentru a le evalua, reprezintă un demers ipocrit si cinic care duce aceasta încercare de cunoaştere intr-un derizoriu penibil.

Interogatoriul fără perdea al chipeşelor poliţiste poate fi privit şi ca o pătrundere cu bocanci poliţieneşti in viaţa personală a acestor femei, în condiţiile in care până la un punct, relaţiile interumane au eticheta de „strict personal”, atunci când acestea sunt agreate de ambele părţi. Demersul neprofesionist al Ministrului Radu Stroe este vicios şi neavenit, întrucât produce un dezechilibru dăunător între cele două sexe care activează în Poliţie. Pornind de la un caz sau de la câteva cazuri izolate, s-a creat o psihoză colectivă care are în centrul ei un soi de certitudine neverificată: aceea că toţi poliţiştii ar fi fustangii şi că toate poliţistele ar fi nişte potenţiale „curve” prefăcute care acţionează pe şestache pentru obţ