Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un poliţist a fost prins furând dintr-un magazin din Lugoj

Publicat in Gandul, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Un poliţist a fost prins furând un salam dintr-un magazin din Lugoj, iar după ce a refuzat controlul agentului de pază, încercând să fugă, a fost reţinut de clienţii din magazin şi apoi preluat de către jandarmi, se arată într-un comunicat al companiei de care aparţine magazinul.

Profi Rom Food informează că poliţistul a fost prins sâmbătă într-un magazin din Lugoj, acesta încercând să fugă.

"Poliţia are obligaţia elementară de a proteja drepturile şi interesele cetăţenilor şi ale companiilor care angajează, adesea, mii de oameni şi care plătesc taxe dar în România foarte adesea trebuie să contăm doar pe noi înşine şi pe clienţii noştri pentru a rezolva probleme care sunt de competenţa acestei instituţii," a declarat Pawel Musial, directorul general al companiei.

Reprezentanţii lanţului de magazine arată, în comunicatul de presă, că există atât situaţii în care Poliţia îşi face datoria şi cooperează pentru bunul mers al lucrurilor, dând exemplu Inspectoratul Cluj, dar sunt cazuri când instituţia refuză să se implice.

"De exemplu, Poliţia din Braşov refuză să contribuie la eliberarea parcărilor din proprietatea magazinelor, care, deşi sunt destinate clienţilor magazinului, sunt blocate de persoane care îşi parchează acolo maşinile zile în şir sau îşi fac publicitate pentru vânzarea autovehiculelor, profitând de numărul mare de persoane care îşi fac cumpărăturile", se mai arată în documentul citat.

Profi este una dintre principalele reţele de retail modern din România, care numără 150 de magazine în toată ţara, la care se vor mai adăuga 44 de unităţi în acest an.

Un poliţist a fost prins furând un salam dintr-un magazin din Lugoj, iar după ce a refuzat controlul agentului de pază, încercând să fugă, a fost reţinut de clienţii din magazin şi apoi preluat de către jandarmi, se arată într-un comunicat al companiei de care aparţine

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu

News.ro acum 25 minute
Candidatul USR la Preşedinţiei Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu ca număr de voturi, ceea ce înseamnă că va intra în turul al dolea al alegelor prezidenţiale, cu independentul Călin Georgescu, care este pe primu

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 4 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum 2 ore
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. Mesajul MAE

Mediafax acum 2 ore
În calitate de stat membru al Consiliului Drepturilor Omului (2023-2025) şi al Comisiei privind Statutul Femeii (2024-2028), România urmăreşte promovarea drepturilor femeilor şi fetelor, considerând că protejarea acestora este esenţială pentru dezvo

SURSE Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni dimineața mai mulți lideri PSD că demisionează din fruntea partidului

G4Media acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că a pierdut în fața Elenei Lasconi competiția pentru turul doi la circa de două mii de voturi

Netanyahu ar fi acceptat propunerea SUA de încetare a focului în Liban. Ce presupune acordul

Ziare.com acum o ora
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu ar fi acceptat "în principiu" propunerea de încetare a focului cu gruparea şiită proiraniană Hezbollah în Liban, prezentată de SUA, după ce a avut duminică seara consultări la nivel înalt cu oficiali ai guvernului s

Cushman & Wakefield: Via Montenapoleone din Milano a devenit cea mai scumpă arteră comercială din lume, detronând Fifth Avenue din New York. Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume

News.ro acum 33 minute
Via Montenapoleone din Milano, cu o chirie de 1.667 euro/mp/lună, a devenit cea mai scumpă destinaţie de retail din lume, detronând Fifth Avenue din New York (1.628 euro/mp/lună), arată cel mai recent raport "Main Streets Across the World" realizat

REZULTATE REFERENDUM București. Peste 60% voturi „Da” la toate întrebările adresate, anunță AEP

HotNews acum 3 ore
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări adresate, potrivit rezultatelor provizorii, publicate în timp r

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum 2 ore
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Vremea

București
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°