Doi nemuritori: un zân şi o zână care, de 22 de ani, tot într-o surpriză ne ţin!

Când mă uit la televizor şi o văd pe doamna Ecaterina Andronescu, parcă aş vedea o zână. Femeia are gingăşia Andreei Marin, logoreea Mihaelei Rădulescu şi zâmbetul candid al Biancăi Drăguşanu. Ca şi în cazul acestor fiinţe angelice, aflate în imaginarul colectiv al multor masculi din România, şi numele Zânei Abramburica se află mai mereu pe buzele junilor de la noi. E drept că ea n-are un Bănică alături, s-o mai pocnească atunci când cade în patimile omeneşti, dar asta n-o împiedică să le facă surprize liceenilor şi să-i aducă la facultate, trecându-i peste pragul bacului, chiar şi pe aceia plecaţi de multă vreme cu sorcova sau aflaţi la mii de kilometri distanţă de învăţat, citit, socotit ori făcutul temelor.

Abramburica poate fi considerată, fără teama de a greşi, Zâna Surprizelor, de către stupizi şi stupide, fiindcă, după ce diabolicul Funeriu i-a supus la grele cazne, obligându-i să pună pe carte burtica lor tatuată şi musclată la sală, numai intervenţia miraculoasă a Zânei Abramburica a salvat chiulăii, derbedeii, panaramele de prin licee de spectrul unui bac picat până la adânci bătrâneţi. Dacă stau să mă gândesc bine, de la Pinocchio şi zâna lui încoace n-am mai văzut o asemenea intervenţie! Ce să mai vorbim, când totul părea pierdut şi o întreagă generaţie era în pericol să înveţe pentru bac, a apărut Abramburica, această deux-pieces ex machina de la Educaţie şi a salvat situaţia.

De acum înainte, liceenii nu vor mai merge la bac ca la tăiere, iar dinozaurii din învăţământul particular se vor închina la icoana Zânei, pentru că i-a scos din foame, aducându-le carne de loaze, proaspăt absolvente. Iar dinozaurii ar trebui nu doar să se închine la chipul serafic, de Ceauşească vopsită la păr, al Zânei Abramburica, ci să bată şi nişte mătănii. Căci, pe lângă carnea fra