Mai mulţi urşi care coboară în fiecare noapte în staţiunea Băile Tuşnad, în căutare de hrană, creează mari probleme localnicilor, printre păgubiţi fiind şi tatăl fostului ministru al Mediului Attila Korodi, căruia urşii i-au mâncat găinile din gospodărie, conform Mediafax.
Urşii coboară în fiecare noapte la punctele de colectare a gunoiului menajer din staţiunea Băile Tuşnad, judeţul Harghita, în căutare de hrană, fapt neobişnuit în anotimpul rece, când este perioada de hibernare. Grilajele metalice care le îngrădesc nu constituie un obstacol, dar urşii intră şi în gospodăriile oamenilor, omorând animale şi păsări.
Primarul staţiunii Băile Tuşnad, Albert Tibor, susţine că urşii au fost văzuţi chiar şi ziua.
"De la mijlocul lunii decembrie a apărut în staţiune o ursoaică cu trei pui de doi ani şi o sută de kilograme fiecare; vine şi ziua şi noaptea. Ea şi puii ei au fost văzuţi cel mai des, însă mai sunt şi alţi urşi care coboară din pădure şi fac pagube foarte mari", a declarat corespondentului MEDIAFAX primarul staţiunii.
Urşii au intrat şi în gospodăria lui Korodi Adalbert Attila, tatăl fostului ministru al Mediului şi actual deputat Attila Korodi. Anul trecut, urşii i-au mâncat 24 de găini, iar în urmă cu câteva zile şi ultimele 15 pe care le mai avea.
"Când am venit să dau de mâncare la găini, era dezastru, numai pene şi sânge peste tot. Poarta era deschisă, parţial ruptă. Şi gardul era distrus pe o lungime de 5-6 metri. Trăiesc în Băile Tuşnad de peste 40 de ani, dar aşa ceva nu am mai văzut, ca urşii să umble iarna, în loc să hiberneze", a povestit Korodi Adalbert Attila.
Alţi localnici, care trăiesc în apropierea gării, au povestit şi ei despre atacuri ale urşilor.
"Urşii au sărit peste gard, au smuls burlanele, apoi au intrat în coteţele păsărilor şi au mâncat opt găini. La iep