Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clienţii, în avantaj în lupta cu băncile. Vezi ce schimbări intervin de la 1 februarie

Publicat in Romania TV, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Veşti bune pentru clienţii băncilor. De la 1 februarie, se aplică noi reguli în cazul în care un client reclamă banca pentru clauze abuzive în contract. Iar Autoritatea pentru protectia consumatorului va avea puterea chiar să modifice toate contractele abuzive. Băncile fac însă apel la FMI ca să nu intre în vigoare această lege.

Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori este temeiul de drept pe care s-au câştigat procesele împotriva băncilor în ultimii ani.

Textul de lege defineşte în ce fel o clauză poate fi considerată abuzivă de către instanţă şi organele de control, recte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), şi în ce condiţii aceasta se înlătură. Legea transpune directiva europeană 93/13/CEE şi are un puternic caracter de protecţie a consumatorilor.

Potrivit ECONOMICA.NET, Legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă întăreşte şi mai mult legea 193/2000 în favoarea consumatorului. Se adaugă articole noi care permit ANPC ca, în cazul în care constată că un profesionist (noul termen pentru comerciant) are clauze abuzive în contractele preformulate, să ceară în instanţă obligarea acestuia la eliminarea acestor clauze din TOATE contractele, fie ele în derulare. Aceasta înseamnă că acei profesionişti care de-a lungul timpului au inserat în contracte anumite clauze considerate abuzive vor trebui să îndrepte situaţia pentru TOŢI clienţii afectaţi, fără ca aceştia să fie nevoiţi să iniţieze vreo procedută juridică.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Culturii face verificări la Muzeul Brukenthal, unde s-a organizat petrecerea la care a participat Andrew Tate

HotNews acum 20 minute
Ministerul Culturii anunță, marți dimineață, că a trimis Corpul de Control la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, după petrecerea controversată care a avut loc weekendul trecut, despre care actuala conducere spune că a fost aprobată de fostul mana

Percheziții domiciare la funcționari publici în Brașov și Covasna

Ziua Constanta acum o ora
În această dimineață, 10 iunie 2025, au loc mai multe percheziții domiciliare în județele Brașov și Covasna, la persoane bănuite de abuz în serviciu, delapidare și efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția. „În această dimineață,

Subiecte BAC Română 2025. Ce au avut de rezolvat candidații la prima probă a examenului

HotNews acum 40 minute
Examenul de BAC 2025 a început marți dimineață cu prima probă scrisă, la Limba și literatura română. Candidații au dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. Ministerul Educației va publica în mod oficial subiectele primite de absolvenții clas

UPDATE - Accident pe DN1, în apropierea localităţii Ciolpani. O maşină a luat foc după ce a lovit o bornă kilometrică/ Şoferul, găsit carbonizat

News.ro acum o ora
O maşină a luat foc marţi, pe DN 1, în apropierea localităţii Ciolpani, după ce a lovit o bornă kilometrică, şoferul rămânând blocat în vehicul. El a fost murit, trupul său fiind găsit carbonizat. Traficul rutier a fost restricţionat pe prima bandă

Cea mai amplă operațiune coordonată din istoria Poliției române și a Ministerului public VIDEO. Bilanțul operațiunii Jupiter 3. Arme consficate, bani si contrabandă

Ziua Constanta acum 2 ore
Operațiunea „JUPITER 3” a fost cea mai amplă operațiune coordonată din istoria Poliției Române și a Ministerului Public, după cum relevă datele centralizate după finalizarea acțiunilor. Aceasta s-a desfășurat în perioada 2-6 iunie 2025 și au fost ef

Regele Spaniei, vizită oficială în România. Este așteptat alături de Nicuşor Dan la unitatea militară NATO de la Cincu

HotNews acum 3 ore
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a aterizat, luni seară, pe Aeroportul Internațional din Sibiu. El va merge marți la Cincu, acolo unde sunt dislocați militari spanioli care participă la misiuni NATO. Conform programului anunţat de Administraţia Pr

Ce sărbătoare este astăzi, 10 iunie 2025, în calendarul-ortodox?

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina. Aceştia erau din satul Crodamul său Cardamul, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrând să

Anunț al meteorologilor despre vreme. Ce ne așteaptă în următoarele două săptămâni

Botosani News acum 39 minute
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea pentru următoarele două săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o estimare a evoluției temperaturilor și precipitațiilor în intervalul 09- 22 iunie. În prima zi, media maximelor

Operațiunea Jupiter la bilanț: Măsuri preventive față de 230 de persoane, peste 1.600 de percheziții

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, operațiunea a avut drept principal scop combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor vizând arme și substanțe periculoase, protecția mediului și a celor de natură judiciară. În cadrul acțiun

NBC News: Casa Albă nu reuşeşte să angajeze consilieri superiori pentru Pete Hegseth, şeful Pentagonului / Unii candidaţi au fost respinși pentru că nu erau „suficient de MAGA”

G4Media acum 3 ore
Casa Albă caută un nou şef de cabinet şi mai mulţi consilieri superiori pentru a-l sprijini pe secretarul apărării Pete Hegseth, după o serie de greşeli care au zguduit încrederea în capacitatea sa de a conduce Pentagonul, dar până în prezent nu a g

Vremea

București
acum

21°
mar.

16°/23°
mie.

16°/27°
joi

17°/26°
vin.

18°/27°
Iasi
acum

20°
mar.

16°/25°
mie.

13°/29°
joi

12°/22°
vin.

13°/21°
Constanta
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

18°/23°
joi

18°/23°
vin.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/26°
mie.

12°/24°
joi

10°/21°
vin.

11°/21°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/28°
mie.

14°/28°
joi

11°/26°
vin.

13°/26°