Se stie că în clasa I, în anul 1853, la Scoala Domnească din Tîrgu Neamt, Ion Creangă si colegul său din Ghindăoani, viitorul filozof Vasile Conta, l-au avut profesor pe Isaia Teodorescu, rămas în memoria contemporanilor si cu numele de „Popa Duhu“. Născut în judetul Iasi, satul Cogeasca-Veche, „mica mea pătrioară“, cum obisnuia să-i spună asezării natale, Isaia Teodorescu a fost numit în 1853, pentru cîtiva ani, profesor si conducător al scolii din orasul de pe malul Ozanei, acum 180 de ani.

Fire energică, luptător consecvent pentru progresul scolii românesti, pentru învătătura „junimei“, a insuflat elevilor săi setea de învătătură, de cunoastere. Nu întîmplător, marele povestitor humulestean, în minunatul portret ce l-a făcut profesorului său, va spune că „duh din duhul său a dat scolarilor săi o bucată de vreme“. Si încă ceva. Creangă a asistat la perseverenta dascălului său din clasa I (din toamna anului 1854 - clasa II - Ion Creangă pleacă la scoala catihetică din Fălticeni, n.n.) pentru organizarea scolilor primare rurale mai ales, asa numitele „scolite“, deoarece, spunea el, „clasele colegiale nu merg tocmai cu bun succes din cauză că pregătirea elevilor în clasele primare nu este solidă“. Accentul îl pune pe clasa I primară, care pentru dînsul era „cheia si lăcata, ba si belciugele întregului învătămînt“. Vom observa în rapoartele lui Creangă, ca institutor, expresii luate de la profesorul său. Nu o dată va întrebuinta cuvîntul „scolite“, sau „clasa I primară este cheia si lăcata învătămîntului“. Cel ce parcurge slovele cuprinse în nenumăratele rapoarte trimise de Isaia Teodorescu „mai marilor vremii“ îsi dă seama că nu era mester la caligrafie si nu degeaba îsi bătea degetele cu piatra în seminar, ca să scrie mai bine, dar nu credem să-l fi întrecut cineva în tăria expresiilor si a formei de redactare a rapoartelor sale. Fiind întrebat de comitetul sco