Deși părea să fi început favorabil, după o finală bifată la Sydney, colaborarea dintre jucătorii de tenis Horia Tecău și Max Mîrnîi a înregistrat un prim scurtcircuit. Românul și bielorusul, favoriți numărul 4, au părăsit, în această dimineață, turneul de la Melbourne. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Plecat cu gândul că ar putea triumfa la Melbourne, la primul turneu de Mare Șlem în care formează o echipă, cuplul româno-bielorus a părăsit competiția încă din turul doi, fiind eliminat de către o pereche inedită, fără statut de cap de serie, alcătuită din cipriotul Baghdatis și din bulgarul Dimitrov. Duetul Baghdatis-Dimitrov s-a impus cu 3-6, 6-3, 6-2.
Despre Marcos Baghdatis se știe că, pe când nu era cunoscut, s-a antrenat multă vreme în România, fiind finalist la simplu în 2006 - la Melbourne, iar Grigor Dimitrov este mult-lăudat în circuitul profesionist, prevăzându-i-se un viitor strălucit, dar până acum s-a remarcat mai mult ca prieten al Serenei Williams.
Din turneu a ieșit, tot în zorii zilei de astăzi, și Robert Lindstedt, fostul partener al lui Tecău. Suedezul face pereche cu sârbul Nenad Zimonjici. Ei (favoriți numărul 7) au fost eliminați de francezii Julien Benneteau-Edouardo Roger Vasselin, scor 3-6, 7-6 (5), 6-7 (5).
La dublu băieți a pierdut, azi-noapte, și Victor Hănescu, cel care a făcut pereche cu slovacul Martin Klizan. Au fost eliminați de Mahaes Bhupathi-Daniel Nestor, scor 1-6, 6-7 (8).
Doar fetele ne-au adus bucurii în turul doi. Irina Begu și Monica Niculescu au trimis acasă perechea Panova-Voskoboeva, 6-4, 2-6, 7-5.