ACCENT

Cool, proful, profa, misto, haios, haioasă, naspa, dirigul, diriga, arzoi, bujbei, bariu, puriu, basoaldă, bijboc, sanchi, sanchi-balamaua, chichirez-gîlceava, cocalar, piranda, pitipoancă, gabor, mare smen, ăfăciri (a se citi afaceri), ora doi, fătău, băiat de băiat, fată de fată, fată de masă, maxim, parnusi, bunăciune etc, samd, scl. Sînt numai cîteva cuvinte si expresii adunate din mîlul gros al comunicării (de margine), mai noi, sau mai vechi. O ploaie acidă, o ploaie de buruieni, multe din ele otrăvitoare, năpădeste mereu curata noastră limbă română, pătînd grîul nostru cel auriu si curat, cu neghina amară adusă de vînturi străine. Sînt vînturi din toate părtile, din cele suburbane, analfabete, unde nu se respectă nimic din ce-i curat. Ba, ce e curat, imaculat, pur, stîrneste, adesea, în oameni de proastă calitate, o dusmănie, o agresiune fără motiv, care-i fac să calce în picioare, să întineze frumusetea mostenită în timp a unei limbi „ca un fagure de miere“. Ne năpădesc, mai ales, nenumăratele tigănisme, care, ca si manelele, vin cu otrăvuri în limba si cîntecul nostru popular. Asta e una, si, zic eu, poate cea mai gravă, cea mai periculoasă formă a urîtului. Este, însă, si o alta, care vine din comoditate de gîndire, dintr-o formă de simplificare a vorbelor , nu pentru a concentra comunicarea dintre oameni, ci din puturosenie. Treceti cu vederea cuvinte ca proful, profa, dirigul, diriga, mate si altele de acest fel - aproape asimilate în limbă, mai ales prin scolari - dar luati în calcul, de pildă, o expresie precum „ceva de genul“ (nu se spune care gen, au hotărît că nu mai e nevoie, se întelege si asa). Sau o întrebare foarte desteaptă , „care-ti este p.d.v.-ul?“ (adică punctul tău de vedere) si altele, si altele. Partea cea mai proastă, cea mai periculoasă, însă, e că aceste vorbe, împrăstiindu-se în populatie fac asa cum fac ciupercile