Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ploaia de gheaţă” care a transformat Suceava într-un patinoar, combătută cu multă sare şi nisip

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Vineri dimineaţă, iarna şi-a arătat „colţii” transformând municipiul Suceava într-un imens patinoar, o pojghiţă fină de gheaţă, dar extrem de alunecoasă, acoperind străzile şi trotuarele.

Fenomenul, numit de meteorologi „ploaie de gheaţă”, pentru că stropii de ploaie se transformă în gheaţă la scurt timp după ce ajung la sol, a dat serioase bătăi de cap şoferilor, dar şi pietonilor, riscul producerii de accidente fiind foarte mare.

În aceste condiţii, municipalitatea suceveană a trebuit să intervină în forţă, pentru a acoperi cât mai multe zone şi a face oraşul cât de cât circulabil, chiar dacă fenomenul s-a manifestat timp de mai multe ore.

„Am intervenit de la primele ore ale dimineţii cu toate utilajele aflate în dotarea Rosal, dar este foarte greu de stăpânit fenomenul deoarece această ploaie se transformă în gheaţă la scurt timp după ce ajunge la sol, formându-se polei peste tot. Facem eforturi pentru a asigura o circulaţie cât de cât normală în oraş şi suntem în alertă şi pentru a interveni pe durata codului galben”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.

Eforturile de combatere a fenomenului „ploaie de gheaţă” au dus la consumarea unei cantităţi impresionante de material antiderapant - 10 tone de sare şi 20 de metri cubi de nisip.

„Ca de obicei, prioritate au avut drumurile principale, apoi cele secundare, după care a venit rândul trotuarelor, şi aici având prioritate mai întâi staţiile de autobuz, zona trecerilor de pietoni şi zonele în care se află unităţi şcolare. Pentru a stăpâni cât mai bine fenomenul am alocat pe fiecare cartier câte o maşină din care să fie aruncat pe trotuare material antiderapant, astfel încât să se poată circula acceptabil”, a explicat viceprimarul Gavril Vârvara măsurile luate vineri dimineaţă.

Cum în această iarnă mai putem avea parte de multe alte „surprize”, municipalitatea suceveană s-a a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°