Colaboratoarea mea Anca Giura vă propune în această săptămână un volum de poezie al regretatului Alex. Leo Şerban. Sper să vă placă şi nu uitaţi că aşteptăm comentariile voastre pe contul de facebook sau pe site
„Alte camere, alte glasuri de ieri”
de Alex. Leo Şerban,
Editura Pandora M, 2011
De multe ori ne este teamă (ruşine?) să ne vădim sensibili. Poate c-a sosit vremea să mă adresez foarte direct degustătorilor de poezie și să recomand un poet puțin cunoscut (în calitate de poet) și ultracunoscut ca și connaisseur de cinematografie. ,,M-am chinuit o viaţă întreagă să nu arăt că pot scrie poezie, am lucrat mult la imaginea mea de om lucid, dur, în aşa fel încât să nu se prindă nimeni că aş putea fi şi altfel, că aş putea fi sensibil”. Sunt cuvintele celui mai important critic român de film al ultimelor trei decenii, Alex Leo Șerban, mort prematur pe 8 aprilie 2011.
Presimţindu-şi sfârşitul, fără a face însă caz de acest lucru, Alex. Leo Şerban se decide cu puţină vreme înaintea morţii să publice poemele secrete pe care le-a adunat vreme de peste două decenii în trei caiete manufacturate. Având mereu angoasa lucrului definitiv ce n-ar mai suporta revizitare, am putea spune că numai spectrul morţii l-a putut decide pe artist să-şi dea obolul sensibilităţii. Pentru ca hotărârea să fie dusă până la capăt, pe patul de tratament, la Balş şi la Fundeni, Alex. Leo Şerban face toate selecţiile şi retuşurile necesare alcătuirii volumului de faţă. Poate nu întâmplător, culoarea care se regăsește cel mai mult în poeme va fi, discret încastrată, culoarea cenuşii. Artistul va lăsa cu limbă de moarte să fie incinerat, iar cenuşa lui să fie risipită în Toscana, al său locus amoenus.
Pe deplin conştientă de acel ,,je ne sais quoi” al personalităţilor distincte, expresive şi fermecătoare, n-aş fi capabilă să-l definesc pe Alex. Leo Şerban
