Internaţionalul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, de patru ori câştigător al Balonului de Aur, a declarat, sâmbătă, că obţinerea titlului mondial ar fi "cel mai frumos lucru din lume", informează AFP.
"După ce am câştigat cu Barcelona tot ce era posibil, să câştig Cupa Mondială ar fi cel mai frumos lucru din lume", a spus Messi pentru cotidianul El Periodico.
Lionel Messi a câştigat cu FC Barcelona multe trofee, dar nu a reuşit astfel de performanţe şi cu naţionala ţării sale, la care a fost criticat la începutul carierei.
"După ce am trăit la naţională, acum este ca un paradis pentru mine", a spus fotbalistul, mulţumit de parcursul Argentinei în preliminariile CM-2014 (şase victorii, două remize, o înfrângere). "Înainte nu doar eu eram la un nivel inferior. Era întreaga echipă. Însă din fericire am putut să schimbăm asta", a adăugat Messi.
Deşi este foarte ataşat de FC Barcelona, Messi şi-a reafirmat intenţia de a ajunge să joace în Argentina. "Nu ştiu când, dar într-o bună zi voi juca în Argentina. Nu contează când. Chiar şi la 40 de ani!", a menţionat fotbalistul.
Mediafax
Internaţionalul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, de patru ori câştigător al Balonului de Aur, a declarat, sâmbătă, că obţinerea titlului mondial ar fi "cel mai frumos lucru din lume", informează AFP.
"După ce am câştigat cu Barcelona tot ce era posibil, să câştig Cupa Mondială ar fi cel mai frumos lucru din lume", a spus Messi pentru cotidianul El Periodico.
Lionel Messi a câştigat cu FC Barcelona multe trofee, dar nu a reuşit astfel de performanţe şi cu naţionala ţării sale, la care a fost criticat la începutul carierei.
"După ce am trăit la naţională, acum este ca un paradis pentru mine", a spus fotbalistul, mulţumit de parcursul Argentinei în preliminariile CM-2014 (şase victorii, două remize, o înf