Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ninsorile puternice au perturbat transporturile în Marea Britanie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Sute de zboruri au fost anulate vineri în Marea Britanie din cauza ninsorilor puternice care au perturbat de asemenea transporturile feroviare şi rutiere în ţară şi au provocat închiderea a aproximativ 3.000 de şcoli, relatează AFP.

Heathrow, cel mai mare din cele cinci aeroporturi ale capitalei şi primul din lume în ceea ce priveşte traficul internaţional de pasageri, a fost nevoit să anuleze 365 de zvoruri, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP, potrivit Mediafax.

La începutul după-amiezii, cele două piste care au fost închise cu rândul, au fost redeschise. „Avem 24 de vehicule de deszăpezire mobilizate", a precizat purtătorul de cuvânt, asigurând că Heathrow are "un plan de acţiune foarte precis în caz de ninsoare" pentru a îi permite să rămână deschis în pofida intemperiilor.

În decembrie 2010, Heathrow a fost paralizat timp de mai multe zile din cauza zăpezii şi mii de pasageri au suferit fiind nevoiţi să campeze în terminaluri, provocând un haos care a suscitat o puternică polemică.

Aeroportul Southampton, din sudul ţării, a rămas închis vineri pentru o parte a zilei. Cele din Cardiff, în Ţara Galilor (vest), Bristol (sud-vest), Birmingham şi Jersey nu au funcţionat pentru mai multe ore.

Traficul feroviar a fost de asemenea perturbat: patru trenuri Eurostar între Londra şi Bruxelles au fost anulate şi restricţii de viteză au fost impuse celorlalte trenuri rapide, provocând uşoare întârzieri, a precizat compania trans-Manche.

Zăpada a provocat de asemenea dificultăţi pe liniile obişnuite şi la metroul londonez, în parte aerian, şi a cauzat accidente şi blocaje pe autostrăzi.

Peste 3.000 de şcoli au rămas închise în întreaga ţară.

Serviciile meteo au emis un "cod roşu" pentru Ţara Galilor unde până la 30 de centimetri de zăpadă s-ar putea depune.

Ninsorile au afectat de asemenea o mare parte din vestul F

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 21 minute
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum o ora
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Jaqueline Cristian a pierdut finala turneului de tenis de la Rabat cu tânăra australiancă Maya Joint

Adevarul acum 18 minute
Jaqueline Cristian a pierdut finala turneului WTA 250 de la Rabat în fața australiencei Maya Joint, scor 6-3, 6-2. Românca rămâne fără titlu în circuitul WTA, în timp ce adversara sa, în vârstă de doar 19 ani, bifează primul trofeu al carierei.

Mihai Fifor (PSD): Reveniţi-vă, zmeilor de la USR. Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, înseamnă soluţia de moment. Hai la negocieri, poate ne convingeţi că meritaţi efortul

HotNews acum 58 minute
Deputatul PSD Mihai Fifor îi critică sâmbătă pe cei de la USR, cărora le cere „să îşi revină şi să accepte realitatea”, şi anume că Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, ci înseamnă soluţia de moment la spaima uriaşă a românilor faţă de tot ce pute

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Palestinieni forțați să fie scuturi umane de armata israeliană în Gaza. „Nu sunt incidente izolate, ci indicii clare ale unei politici sistematice”

Gandul acum 58 minute
Mai mulți palestinieni au relatat pentru Associated Press că au fost obligați de armata israeliană să devină scuturi umane în timpul operațiunilor militare din Fâșia Gaza. Palestinieni din Gaza și Cisiordania acuză armata israeliană că i-a forțat să

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 10 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 4 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Doi tineri au fost loviți de fulger. Unul a murit

HotNews acum 4 ore
Doi bărbați aflați la plimbare au fost loviți de fulger, vineri seară, în localitatea Turnu Ruieni, la Piatra Turnului, în Caraș-Severin, potrivit autoritățile. „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă d

Vremea

București
acum

15°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

19°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

22°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°