În ajunul depunerii jurământului pentru cel de-al doilea mandat de preşedinte, CNN a pregătit o serie de momente amuzante cu Barack Obama din ultimii patru ani petrecuţi la Casa Albă. Unele imagini şi replici au făcut deliciul presei internaţionale în momentul în care au apărut.
În 2010, în timp ce Obama adresa un discurs de la tribuna oficială, stema prezidenţială s-a desprins din senin de pe pupitru. Cei din sală au început să râdă, iar preşedintele a fost cât se poate de natural. „Ăla a fost... O, Doamne! E în regulă. Ştiţi cu toţii cine sunt”, a fost replica preşedintelui care a stârnit şi mai multe râsete.
Şeful de la Casa Albă a dat şi o lecţie de autoironie în timpul campaniei electorale. „După cum poate unii dintre voi au observat, am avut mai multă energie la cea de-a doua dezbatere. M-am simţit foarte odihnit, după puiul de somnul pe care l-am tras la prima dezbatere”, a declarat Obama.
Remarca lui a venit după ce presa şi analiştii politici au afirmat că în timpul primei dezbateri prestaţia lui Obama a fost una slabă, lamentabilă. Chiar preşedintele şi-a recunoscut eşecul, spunând că nu a fost cea mai bună seară a lui.
Jurnaliştii de la CNN au făcut chiar un colaj cu imagini amuzante, care în timp au făcut înconjurul lumii. Obama, atacat de un mini-Spiderman - un copilaş îmbrăcat în cunoscutul costum roş-albastru al supereroului -, preşedintele strâmbându-se împreună cu gimnasta McKayla Maroney şi o poză în care şeful de la Casa Albă se joacă cu un copil sunt doar câteva dintre imaginile selectate de CNN.
Jurnaliştii americani au inclus chiar un moment artistic, în care Obama cântă publicului.