MAE a transmis că, în cursul serii de vineri, au fost confirmate date privind încă doi cetăţeni români ce au fost eliberaţi de pe platforma de la In Amenas. În momentul de faţă, românii se află sub protecţia forţelor algeriene, iar starea lor de sănătate este bună.
„În cursul serii de 18 ianuarie 2013 au fost confirmate date privind încă doi cetăţeni români eliberaţi de pe platforma de la In Amenas care, în prezent, se află sub protecţia forţelor algeriene. Familiile celor doi cetăţeni români au fost informate. Ministerul Afacerilor Externe este în contact permanent cu autorităţile algeriene şi firma angajatoare pentru finalizarea procedurilor de repatriere a acestora", se arată într-un comunicat al MAE.
Anterior, Ministerul Afacerilor Externe a confirmat informaţia conform căreia românul care a fost luat ostatic în Algeria se află în custodia Ambasadei României la Alger.
„La acest moment, Ministerul Afacerilor Externe confirmă eliberarea cetăţeanului român în legătură cu care au existat anterior informaţii neverificate, vehiculate în mass-media. Menţionăm că cetăţeanul român aflat în complexul In Amenas a reuşit să contacteze misiunea diplomatică română, prin intermediul unui telefon mobil, în timpul evenimentelor dramatice declanşate de atacul terorist. Cetăţeanul român a fost asistat cu privire la conduita de urmat, aspect ce a făcut posibilă salvarea vieţii sale", se arată într-un comunicat transmis vineri de MAE şi citat de „Mediafax”.
„Instituţiile implicate depun toate eforturile şi întreprind măsurile specifice ce se impun pentru clarificarea deplină a situaţiei", mai este specificat în comunicat.
Ministrul Titus Corlăţean a dispus detaşarea de urgenţă la Alger a doi consuli din Centrala MAE, care au ajuns la destinaţie în cursul acestei după-amiezi, pentru a acorda asistenţă consulară suplimentară, mai informează minister