Ministrul român de Justiţie a avut joi discuţii tensionate cu secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day. Pivniceru a refuzat să facă vreo concesie. Ca urmare, raportul MCV va fi negativ, iar monitorizarea europeană va continua şi în 2014. Cel puţin. Sursa: MARIAN ILIE
1 /.
Vizita la Bruxelles a ministrului Justiţiei s-a lăsat cu scântei. La întâlnirea de joi cu secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, şi cu secretarul general adjunct, Michel Servoz, Mona Pivniceru a trebuit să facă faţă unui tir de întrebări. Discuţiile, purtate prin translator, au fost tensionate.
Catherine Day şi-a manifestat preocuparea faţă de posibilele modificări la statutul procurorilor, de numire a şefilor din Parchete şi de amânarea intrării în vigoare a noilor Coduri. Pivniceru nu s-a arătat dispusă să cedeze: „În cadrul discuţiilor au fost reiterate soluţiile la problemele generale ale sistemului judiciar românesc avute în vedere de ministrul Justiţiei în cadrul noului său mandat”, a informat sec MJ, prin Biroul de presă. Semn că nu s-a ajuns la un consens. Grija lui Severin. De ce sunt monitorizați numai opozanții lui Băsescu?
Întâlnirea de la Bruxelles a durat mult mai puţin decât era prevăzut. Se pare că unul dintre momentele tensionate a fost cel în care Pivniceru a adus în discuţie o nouă amânare a intrării în vigoare a Codurilor. Ministrului Justiţiei i s-a reamintit că Mecanismul de Cooperare şiVerificare pe Justiţie nu poate fi ridicat decât după ce Codurile vor fi aplicate. După ce Comisia va evalua impactul acestora şi modul în care sunt implementate.
Despre numirea şefilor în parchete, Pivniceru s-a plâns de neîngrădirea în timp a deciziei preşedintelui României. Exact ieri, preşedintele a dat verdictul. Când Pivniceru a mai spus şi că vrea să schimbe procedura „negociată” atât de greu cu Comisia, tensiunea a ajuns la apogeu