Acum 113 ani, la Sibiu, s-a publicat „Enciclopedia Română“. În volumul II, la pagina 32-34, cuvântul „Craiova“ a fost tratat de profesorul M. Strajanu într-un articol succint.
Considerând descrierea foarte interesantă, un redactor de la Arhivele Olteniei, mai exact avocatul Dem. D. Stoenescu, a decis să o publice, 22 de ani mai târziu, în paginile revistei. Craiova, „capitala judeţului Doljiu“; aşa începe descrierea noastră. „Al patrulea oraş al României libere în privinţa poporaţiunei. După ultimul recensământ, din 1895, Craiova are 38.690 loc. Dintre care 30.649 sunt cetăţeni Români, iar 8.041 streini. Între aceştia sunt 152 Mahomedani şi 2574 Mosaici; restul creştini de deosebite naţionalităţi, mai ales Bulgari, Serbi, Germani şi greci. Craiova este un însemnat centru de cultură, comerciu şi industrie“.
Aproape 7.000 „cari nu ştiu ceti şi scrie“
Din punct de vedere al gradului de cultură, „între 38 mii sunt 6.970 dela 7 ani în sus, cari nu ştiu ceti şi scrie. Din vechea aristocraţie a capitalei banilor Olteniei nu se mai află azi în Craiova decât vre-o 3-4 familii. Elita de azi a oraşului mai mult plutocraţie, decât aristocraţie intelectuală, e ridicată din clasele poporului. Craiova are o frumoasă poziţiune în Valea-Jiului, de-a stânga, pe un loc ceva mai ridicat, 1 km dela acest fluviu. O legendă spune că altădată Craiova era mai aproape de Jiu, unde e azi balta Craioviţei, acum canalizată, în fundul căreia s’ar fi cufundat oraşul de odinioară în urma unui cutremur“.
Craiova, de la „Cralieva“ sau „Cralionva“
Originea Craiovei se pierde în negura Evului Mediu. „Unii atribuesc întemeierea ei lui Ioan Assan, împăratul Româno-Bulgar. Hasdeu susţine că ea a fost întemeiată de un rege, de unde numele ei de Cralieva sau popular Cralionva, cetate Crăiască şi anume, probabil de la Craiul Ioan al cumanilor în secolul XIII. Dela 1450, Craiova